REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
17.1° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

O locuinţă din cinci este asigurată în caz de dezastru; 14 milioane de români locuiesc în zone de hazard seismic (UNSAR)

O locuinţă din cinci este asigurată în caz de dezastru; 14 milioane de români locuiesc în zone de hazard seismic (UNSAR)

Victor ROTARU 5 martie 2024 | 00:00 164

Doar una din cinci locuinţe este asigurată în caz de dezastru, la nivel naţional, în condiţiile în care aproape 70% din populaţie locuieşte în zone de hazard seismic moderat sau ridicat, potrivit datelor Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

O locuinta din cinci este asigurata in caz de dezastru; 14 milioane de romani locuiesc in zone de hazard seismic (UNSAR)

Comunicatul UNSAR a fost transmis luni, la 47 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, în urma căruia şi-au pierdut viaţa aproximativ 1.500 de oameni şi alţi 11.000 au fost răniţi.

România este, în continuare, una dintre ţările cele mai expuse la seisme, acestea aflându-se în topul riscurilor de care se tem românii. Potrivit unei cercetări realizate de IRES la solicitarea UNSAR, peste jumătate dintre români sunt îngrijoraţi că un cutremur sau un incendiu le-ar putea afecta locuinţa. În aceste condiţii, însă, a nivel naţional, doar una din cinci locuinţe este asigurată, astfel încât doar 20% dintre români ar beneficia de protecţia oferită de o poliţă de asigurare pentru locuinţă, comparativ cu o medie europeană de circa 65%.

În primele 9 luni ale anului trecut, companiile de asigurări au achitat despăgubiri de peste 119,2 milioane lei în baza asigurărilor pentru locuinţe, în creştere cu 61% faţă de valoarea achitată în aceeaşi perioadă a anului 2022 (74,1 milioane lei).

"Cu aproximativ 7,6 milioane de locuinţe neprotejate în faţa neprevăzutului, asigurarea locuinţelor în caz de dezastru trebuie să devină, fără îndoială, o prioritate naţională, dar şi o responsabilitate individuală a fiecărui român", a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR.

Potrivit UNSAR, care citează date ale Institutului Naţional de Statistică, 14 milioane de români locuiesc în zone de hazard seismic moderat sau ridicat, ceea ce înseamnă aproape 70% din populaţie. Iar dacă s-ar produce acum un cutremur similar cu cel din 1977, acesta ar putea cauza costuri cu pagube directe de 7-11 miliarde euro, cu pierderi economice care ar depăşi 25 miliarde euro, precizează sursa citată.

Înfiinţată în 1994, UNSAR reprezintă 22 de companii de profil care deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni - Insurance Europe. Asigurătorii Membri ai UNSAR plătesc despăgubiri de circa 1,8 miliarde euro pe an, ceea ce înseamnă 5 milioane euro în fiecare zi calendaristică, potrivit agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108