REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

O nouă statistică arată că peste jumătate din întreprinderi activează în servicii de piață, cu cei mai mulți salariați din economie

O nouă statistică arată că peste jumătate din întreprinderi activează în servicii de piață, cu cei mai mulți salariați din economie

Ana Maria TUDOR 23 noiembrie 2024 | 00:00 207

Mai mult de jumătate din numărul total de întreprinderi active (52%) au apartinut anul trecut domeniului Servicii de piată, tot aici fiind raportat şi cel mai mare număr de salariati, reprezentând 39% din total,  arată datele INS publicate vineri.

O noua statistica arata ca peste jumatate din intreprinderi activeaza in servicii de piata, cu cei mai multi salariati din economie

În total, numărul întreprinderilor din industrie, construcţii, comerţ şi servicii de piaţă se ridica la finele lui 2023 la 679.355, în creştere cu 5,8%, cu un număr mediu de salariati de 4,23 milioane, în creştere cu 2,9%, şi o cifră de afaceri de 2.590 miliarde lei. Investitiile brute în aceste companii s=au ridicat la  259 miliarde lei, iar valoarea adăugată brută la 646 miliarde lei.

Întreprinderile din sectorul Servicii de piaţă au deţinut cea mai mare pondere în ceea ce priveşte numărul mediu de salariaţi (39,1%), urmate de cele din industrie (29%). Mărimea medie a unei întreprinderi din industrie a fost de circa 20  salariaţi, în timp ce în comerţ a fost de circa 5 salariaţi.

În privinta numărului de întreprinderi active, pe primul loc au fost Serviciile de piată, cu 352.817 întreprinderi, urmate de Comert (26,6%), Constructii (12%) şi pe ultimul loc Industria, cu 63.112 întreprinderi, respectiv 9,3% din totalul întreprinderilor active din domeniul economic.

O noua statistica arata ca peste jumatate din intreprinderi activeaza in servicii de piata, cu cei mai multi salariati din economieÎn ceea ce priveşte cifra de afaceri, ponderea cea mai mare a fost deţinută de întreprinderile cu activitate principală de comerţ (40,4%), întreprinderile din construcţii deţinând doar 8,5% din totalul cifrei de afaceri.

Valoarea adăugată brută la costul factorilor a fost obţinută în 2023, în proporţie de 37,4% în servicii de piaţă, 29,6% în industrie,  21,5% în comerţ  şi 11,5% în construcţii.

Structura investiţiilor brute în cadrul sectoarelor de activitate economică se prezintă astfel: industrie 36,5%, servicii de piaţă 31,0%, construcţii 18,8%, iar comerţ 13,7%.

Rezultatul brut al exerciţiului a înregistrat valori pozitive (profit) în toate cele patru sectoare de activitate economică, serviciile de piaţă şi comerţul înregistrând 57,8% din total, potrivit zf.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere