REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

O nouă victorie pentru liderul FC Botoşani, scor 2-0 cu FC Hermannstadt

O nouă victorie pentru liderul FC Botoşani, scor 2-0 cu FC Hermannstadt

Virgil STOIAN 29 octombrie 2025 | 00:00 374

Echipa FC Botoşani, lider în clasament, a dispus luni, pe teren propriu, scor 2-0, de formaţia FC Hermannstadt, în etapa a 14-a din Superligă.

O noua victorie pentru liderul FC Botosani, scor 2-0 cu FC Hermannstadt

Meciul de la Botoşani a început cu un moment nefericit, Narcis Ilaş accidentându-se grav la genunchi. Tânărul de 18 ani a ieşit de pe teren în minutul 15 şi a fost transportat direct la spital, pentru investigaţii. În minutul 18 Cîmpanu a şutat, Căbuz a respins , mingea a ajuns la Kovtalyuk, iar acesta a înscris pentru gazde. După zece minute elevii lui Grozavu şi-au mărit avantajul, cu golul lui Charles Petro. Mailat a trecut pe lângă golul de 3-0 în minutul 34 şi la pauză FC Botoşani a intrat cu avantaj de două goluri.

Sibienii au avut şi ei o şansă, în minutul 70, dar Sergiu Buş a trimis pe lângă poartă, iar Anestis a scos incredibil la lovitura de cap a lui Karo, în minutul 82. Căbuz a respins şi el, în minutul 87 la lovitura liberă executată de Bordeianu şi FC Botoşani – FC Hermannstadt s-a încheiat 2-0.

Moldovenii sunt lideri, cu 31 de puncte, ajungând la şase victorii consecutive în campionat, în timp ce Hermannstadt este penultima în clasament, a 15-a, cu 10 puncte.

FC BOTOŞANI: Anestis – Ilaş (A. Dumitru 15), G. Miron, Pape Diaw, Ţigănaşu – Charles Petro, M. Bordeianu – G. Cîmpanu (Friday Adams 46), Ongenda (Bodişteanu 67), Mailat (Mitrov 59) – Kovtalyuk. ANTRENOR Leo Grozavu

FC HERMANNSTADT: Căbuz – Căpuşă, Bejan (Karo 46), Selimovic – Antwi, Biceanu (A. Chiţu 46), A. Ivanov, Oroian (Dr, Albu 46), K. Ciubotaru (L. Stancu 72) – Gjorgjjevski (S. Buş 61), Neguţ. ANTRENOR: Marius Măldărăşanu

Cartonaşe galbene: Friday Adams 81, Bodişteanu 87 / Bejan 30, A. Ivanov 87

Arbitri: Cristian Moldoveanu - Romică Bîrdeş, George Duţă

Arbitri VAR: Horia Mladinovici - Andrei Antonie

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere