REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

O ostatică israeliană eliberată de Hamas critică transformarea eliberării captivilor într-o chestiune politică pentru Israel

O ostatică israeliană eliberată de Hamas critică transformarea eliberării captivilor într-o chestiune politică pentru Israel

A.F. 11 februarie 2025 | 00:00 863

Ostatica israeliană Arbel Yehud, eliberată pe 30 ianuarie de Hamas ca parte a acordului de încetare a focului în Fâșia Gaza, a mărturisit că s-a confruntat cu o 'realitate cruntă' când, la părăsirea enclavei palestiniene, a descoperit că ostaticii au devenit o 'chestiune politică' și o problemă de diviziune în Israel, informează luni EFE.

O ostatica israeliana eliberata de Hamas critica transformarea eliberarii captivilor intr-o chestiune politica pentru IsraelArbel Yehud

'Într-o lună am învățat arabă și i-am auzit pe răpitorii mei bucurându-se de diviziunea dintre oamenii noștri pentru eliberarea ostaticilor. Am crezut că foloseau terorismul psihologic când transformau problema ostaticilor într-una politică. Nu mi-a venit să cred când m-am întors acasă și m-am confruntat cu această realitate dură', a denunțat tânăra de 29 de ani într-o scrisoare citită de tatăl ei luni în Knesset (parlamentul israelian).

În această scrisoare, Arbel insistă că, în pofida captivității sale, s-a întors în Israel cu misiunea de a-l salva pe partenerul său Ariel, pe fratele acestuia, David, și pe ostaticii rămași, în timp ce își începe propriul proces de recuperare.

Pe 7 octombrie 2023, când militanți din Fâșia Gaza conduși de Hamas au lansat atacul care a ucis 1.200 de persoane pe teritoriul israelian, atât Arbel Yehud, cât și partenerul său, Ariel Cunio, și fratele acestuia, David, se aflau în kibuțul Nir Oz și au devenit parte dintre cei 251 de ostatici răpiți.

Yehud explică în scrisoare că a fost separată de Ariel la trei ore după răpire, iar de atunci și-a petrecut 482 de zile din captivitate fără să vadă sau să audă de niciun alt israelian, până când în aceeași zi a eliberării sale s-a întâlnit cu Gadi Moses, un israelian în vârstă de 80 de ani, eliberat împreună cu ea.

'Vă puteți imagina unele dintre ororile pe care le-am îndurat în captivitate, la care ați asistat cu toții în ziua eliberării mele', a adăugat ea, referindu-se la haosul care a izbucnit când Hamas i-a predat pe Yehud, Moise și cinci ostatici thailandezi Crucii Roșii. Mii de locuitori din Fâșia Gaza s-au adunat în acea joi în piața din Khan Yunis (sud) unde au fost eliberați, atacând luptătorii care încercau să controleze mulțimea și blocând, de asemenea, trecerea ambulanțelor.

'Nu speriați oamenii cu întrebări legate de preț, în schimb, speriați-vă pe voi, poate că asta vă va face să protejați mai bine pe viitor cetățenii țării', a citit tatăl lui Yehud în fața Comisiei pentru afaceri externe și apărare a Parlamentului Israelului.

Israelul trebuia să negocieze cu Hamas de lunea trecută, așa cum prevede acordul, a doua fază a încetării focului, în care urmează să fie eliberați alți ostatici, bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 50 de ani, în principal, printre care se numără partenerul lui Arbel și fratele acestuia.

În Israel, însă, extrema dreaptă respinge acordul de încetare a focului și speră că acesta nu va continua după încheierea primei faze, ea criticând deja eliberarea prizonierilor palestinieni în schimbul ostaticilor, care are loc în fiecare săptămână.

Prima fază are în vedere eliberarea a 33 din cele 94 de persoane răpite pe 7 octombrie care au mai rămas în Fâșia Gaza în schimbul a peste 1.900 de prizonieri palestinieni, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere