O pensionară face concurență escrocilor profesioniști: a păcălit o bancă de două ori, cu acte false
O pensionară face concurență escrocilor profesioniști: a păcălit o bancă de două ori, cu acte false
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestNici țepele la bănci nu mai sunt ce au fost. Ghelase Florentina, o pensionară care ar fi trebuit să își crească liniștită nepoții, a reușit să le facă concurență escrocilor consacrați. Femeia a reușit să păcălească nu o dată, ci de două ori banca Alior și să obțină două credite destul de substanțiale. Cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, femeia a fost prinsă de poliție și prin urmare s-a ales cu cazierul pătat. Printr-un plan bine construit, Ghelase s-a folosit de documente falsificate pentru a obține un credit de nevoi personale în 2020. Judecătoria Constanța a condamnat-o la un an și două luni de închisoare cu suspendare, considerând faptele grave, dar oferindu-i șansa reabilitării prin supraveghere.
Într-un dosar de la Judecătoria Constanța, Florentina Ghelase, în vârstă de 54 de ani, a fost găsită vinovată de înșelăciune și uz de fals, după ce a obținut un credit bancar folosindu-se de documente falsificate. Decizia instanței prevede o pedeapsă cu suspendare, supraveghere timp de trei ani și obligația de a participa la un program de reintegrare socială.
A folosit o decizie de pensie în fals, care ar fi fost emisă de MApN
Femeia trecută, de mult timp, de a doua tinerețe, s-a prezentat la banca Alior Bank din Constanța și a obținut un credit de nevoi personale, în valoare de 89.485 lei, folosind o decizie de pensie emisă în fals de Ministerul Apărării Naționale și un cupon de pensii. Aceste acte indicau în mod eronat că femeia era pensionar militar și beneficia de un venit lunar de 4.743 de lei.
Prin această acțiune, banca a fost păgubită cu suma de 93.629 de lei. Falsul a fost descoperit ulterior, când Ministerul Apărării Naționale a confirmat că inculpata nu figurează ca pensionar militar.
Procesul și decizia instanței
În timpul procesului, Florentina Ghelase a recunoscut faptele și a optat pentru judecata în procedură simplificată, ceea ce a dus la reducerea pedepsei cu o treime. Instanța a condamnat-o la un an de închisoare pentru înșelăciune și șase luni pentru uz de fals. Cele două pedepse au fost contopite, rezultând pedeapsa finală de 1 an și șase luni. Executarea ei a fost suspendată sub supraveghere, pentru un termen de trei ani.
Obligațiile impuse
Instanța a stabilit că starea de sănătate a inculpatei o scutește de prestarea unei munci în folosul comunității. De asemenea, actele falsificate au fost anulate, iar inculpata a fost obligată să plătească 1.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News