REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.3° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

O persoană a murit după ce a fost aspirată de motorul unui avion

O persoană a murit după ce a fost aspirată de motorul unui avion

Georgiana BOGLEA 30 mai 2024 | 13:38 1182

Un caz terifiant a avut loc pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam, unde o persoană a murit după ce a fost aspirată de motorul unui avion. Incidentul îngrozitor a declanșat o anchetă amplă, autoritățile investigând circumstanțele în care s-a produs această nenorocire.

O persoana a murit dupa ce a fost aspirata de motorul unui avion

Cum s-a întâmplat incidentul


Totul a avut loc în momentul în care avionul companiei KLM se pregătea de decolare, având ca destinație Danemarca. Martorii, aflați la bordul aeronavei, au asistat la scene cumplite, motorul avionului fiind cuprins de flăcări imediat după ce a aspirat corpul victimei. 

Deocamdată, identitatea victimei nu a fost stabilită, iar autoritățile nu au confirmat dacă este vorba despre un angajat al aeroportului sau un pasager.

Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz

Poliția militară olandeză conduce investigațiile și explorează toate posibilitățile, inclusiv ipoteza unui gest intenționat sau a unui accident tragic. 

Imediat după incident, toți pasagerii au fost evacuați în siguranță și audiați de anchetatori pentru a obține cât mai multe informații despre circumstanțele tragediei. Zborul spre Danemarca a fost anulat, iar aeroportul a luat măsuri de urgență pentru a se asigura că nu există alte pericole imediate.

Aeroportul Schiphol, unul dintre cele mai aglomerate din Europa, este cunoscut pentru standardele sale ridicate de siguranță. Cu toate acestea, incidentul recent a pus sub semnul întrebării măsurile de securitate existente. Autoritățile aeroportuare colaborează strâns cu compania KLM pentru a înțelege exact ce s-a întâmplat și pentru a îmbunătăți protocoalele de siguranță, conform realitatea.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere