REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
15.8° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

O puştoiacă din Jurilovca îşi trăieşte visul la Constanţa: este elevă a Colegiului Naţional de Arte "Regina Maria"

O puştoiacă din Jurilovca îşi trăieşte visul la Constanţa: este elevă a Colegiului Naţional de Arte "Regina Maria"

Replica API 18 februarie 2013 | 00:00 1473

Departe de părinţi, are rezultate excepţionale la orele de studiu

Departe de părinţi, are rezultate excepţionale la orele de studiu

Maria Georgiana Chiriţă este originară din Jurilovca, judeţul Tulcea. Tatăl, Ion Chiriţă lucrează la o fermă care aparţine lacului Razim, iar mama, Zinaida Chiriţă, ca vânzătoare. Nici unul dintre ei nu are aptitudini sau înclinaţii spre muzică, dar fiicei lor i-a plăcut să cânte încă de când era foarte mică. Se suia pe garduri şi începea să reproducă melodii din folclorul rusesc şi românesc, audiată şi aplaudată de ceilalţi copii cu care se juca. Mai târziu, s-a înscris în grupul de lipoveni al satului denumit "Juraveli", care înseamnă cocor în limba rusă. Mariei îi place să şi danseze şi a făcut parte dintr-un grup de dans, coordonat de Victoriţa Ivanov, axat pe dansuri ruseşti şi gimnastică ritmică. De doi ani de zile a început să studieze chitara, ajutată de profesorul Iordan Dobre. Anul trecut s-a gândit să facă parte şi dintr-un grup de tineri care cântă la chitară şi cu vocea melodii ruseşti şi româneşti. Grupul este format din cinci membri şi sunt coordonaţi de acelaşi profesor, Iordan Dobre. Vara trecută au efectuat un turneu prin Eforie Nord, Tulcea, Enisala, Portiţa, fiind ajutaţi de primarul din Jurilovca, Eugen Ion şi de coordonatorul corului, Paul Condrat. Cu ocazia acestui turneu Maria a câştigat şi bani, un fapt în plus care a încurajat-o să persevereze. Firea ei este oricum de luptătoare. Încă de la o vârstă fagedă venea în Constanţa, în vizită la rudele care locuiau în apropierea Casei de Cultură. Împrejurimile , atmosfera i-au plăcut atât de mult încât s-a hotărât de atunci să urmeze liceul în Constanţa şi a reuşit. În prezent este elevă a Colegiului Naţional de Arte "Regina Maria", în clasa a IX-a D. Conştiincioasă şi dorind cu orice preţ să-şi atingă scopul, Maria a intrat la liceu cu aproape zece, iar pe primul semestru a obţinut 9.65. Materiile preferate sunt limba şi literatura română şi limba engleză. La cea din urmă a obţinut la faza locală a Olimpiadei, nota 9 şi menţiune la Olimpiada organizată pe judeţul Tulcea. La Colegiul Naţional de Arte "Regina Maria"face de la începutul semestrului I, pian şi canto, lucru care o ajută la formarea urechii muzicale. Profesoarele ei, Daniela Petculescu (pian) şi Luminiţa Popa (canto) sunt încântate de progresele pe care eleva le-a făcut într-un timp atât de scurt şi o apreciază foarte mult. Colegii de clasă i-au devenit prieteni în scurt timp, Maria reuşind să se integreze în colectiv. Cu toate că Maria locuieşte într-o garsonieră cu o colegă de clasă, nu se plânge că stă departe de părinţi. "Cu toate că se întâmplă pentru prima dată să stau departe de părinţi, nu mă plâng, mă descurc. Oricum în fiecare week-end sunt acasă.Trebuie să fac acest lucru, dacă vreau să reuşesc în viaţă. Nu ştiu dacă voi continua cu muzica pe viitor privind-o ca pe o meserie, deşi am reuşit să câştig nişte bănuţi. Oricum va fi hobby-ul meu toată viaţa. Îmi plac însă foarte mult şi limba română şi limba engleză şi cred că voi da la facultate la limbi străine sau la jurnalism. Poate în paralel şi la Conservator. În timpul liber îmi place să citesc, să mă plimb, să mă uit la filme, să dansez, să ascult muzică, să fac compuneri, la care mă pricep destul de bine. La una dintre ele, profesoarei mele i-au dat lacrimile citind-o", a declarat pentru "Replica", Georgiana Maria Chiriţă, în vârstă de 15 ani, elevă a Colegiului Naţional de Arte "Regina Maria".

Marieta ŞTEFAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108