REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
12.7° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

O regizoare a 'Handmaid's Tale' se va ocupa de documentarul despre viaţa ducilor de Sussex, Harry şi Meghan

O regizoare a 'Handmaid's Tale' se va ocupa de documentarul despre viaţa ducilor de Sussex, Harry şi Meghan

Replica API 4 iulie 2022 | 00:00 632

Ducii de Sussex, Harry şi Meghan, care au stabilite mai multe proiecte cu Netflix, pregătesc un serial documentar despre viaţa lor, potrivit The Times.

Ducii de Sussex, Harry și Meghan Markle

Ei au cooptat-o cu această ocazie pe Liz Garbus, producătoare şi regizoare nominalizată la Oscar, cunoscută pentru numeroase documentare şi pentru că a regizat un episod din serialul "Povestea servitoarei/ Handmaid's Tale", conform news.ro, citat de stiripesurse.ro.

Ea a realizat în 2015 documentarul despre cântăreaţa Nina Simone, "What happened, Miss Simone", precum şi documentarul "The Farm: Angola USA", cu Jonathan Stack, despre deţinutele din acest penitenciar de stat din Louisiana.

Liz Garbus a fost producător executiv al serialului animat "Pearl", pe care Meghan Markle îl pregătea pentru platformă. Proiectul fundaţiei lui Meghan şi Harry, Archewell, despre o fetiţă de 12 ani care descoperă marile figuri feminine care au marcat istoria, a fost victima reducerilor de buget la Netflix şi anulat.

Garbus va fi aşadar la cârma seriei de documentare despre viaţa soţilor Sussex, care ar trebui să se numească "Acasă". Camerele de filmat şi echipele de filmare au fost văzute la diferite evenimente la care a participat cuplul.

Meghan şi Harry au semnat un contract de mai multe milioane de dolari cu Netflix în septembrie 2020. Ei au negat atunci, prin purtător de cuvânt, "că participă la vreun reality show".

Ei trebuie mai întâi să producă o serie de documentare despre Jocurile Invictus şi au fost urmăriţi de camere în timpul ultimelor jocuri, în Olanda, în aprilie 2022, potrivit detaliilor Page Six.

Prinţul Harry lucrează şi la o carte de memorii ale cărei posibile dezvăluiri ar putea, după interviul cu Oprah Winfrey, să zdruncine încă o dată Palatul Buckingham. Cartea foarte aşteptată, care urmează să fie publicată de Penguin Random House, încă nu are o dată de lansare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272