REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

O reţea care trimitea muncitori ucraineni cu acte româneşti false în Antilele franceze a fost destructurată

O reţea care trimitea muncitori ucraineni cu acte româneşti false în Antilele franceze a fost destructurată

Replica API 12 septembrie 2019 | 00:00 466

Douăzeci de ucraineni care deţineau cărţi de identitate româneşti false au fost reţinuţi săptămâna trecută în partea franceză a insulei Saint-Martin din Antile, în cadrul unei anchete care a pus capăt unei filiere internaţionale de angajare de muncitori ilegali, transmite miercuri AFP, citând o sursă apropiată investigaţiei.

Saint-Martin are nevoie de numeroase lucrări de reconstrucţie după trecerea uraganului Irma, care a devastat insula în septembrie 2017.

Prezenţa unor muncitori ucraineni pe şantierele de reconstrucţie şi mai ales pe acoperişuri i-a alertat pe poliţişti.

Muncitorii au prezentat acte de identitate româneşti care, examinate de serviciul specializat în contrafaceri, s-au dovedit false.

Reţinerea şi audierea celor 20 de muncitori a scos la iveală că reţeaua era organizată în comun în Ucraina, România şi Franţa.

Conform primelor elemente ale anchetei, ucrainenii îşi cumpărau cărţile de identitate româneşti false pentru o sumă de circa 500 de euro. Ulterior, doi şefi de firme din Saint-Martin le organizau venirea pe insulă, plătindu-le transportul şi o indemnizaţie pentru chirie.

Contractele de muncă semnate s-au dovedit şi ele 'complet frauduloase, pentru că menţionau 12 ore de lucru pe săptămână, deşi în realitate ei efectuau mult mai multe', a precizat sursa apropiată anchetei.

Co-organizatorii acestei filiere vor fi audiaţi în curând, a indicat aceeaşi sursă.

Cei 20 de ucraineni au primit ordine de a părăsi teritoriul francez. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ce mizerabili. Nu stiu din ce sa mai scoata bani. Rusine.
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614