REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

O româncă din Spania este acuzată că i-a furat toată averea soțului mult mai în vârstă

O româncă din Spania este acuzată că i-a furat toată averea soțului mult mai în vârstă

A.F. 23 octombrie 2025 | 00:00 233

Un bărbat spaniol în vârstă de 77 de ani a depus o plângere împotriva soției sale, în localitatea Palma de Mallorca, în Spania, pentru o presupusă escrocherie de 700.000 de euro. Femeia, o româncă în vârstă de 44 de ani este acuzată acum de agresiune, abuz emoţional şi fizic, dar şi escrocherie.

O romanca din Spania este acuzata ca i-a furat toata averea sotului mult mai in varsta

După ce s-au căsătorit, bărbatul, la insistenţele soţiei, a trecut-o pe aceasta ca titulară a contului, iar aceasta a început să scoată sume mari de bani timp de trei ani. Potrivit declaraţiilor soţului păgubit, femeia l-ar fi obligat să vândă un loc de parcare în Llucmajor și un altul în Palma, o proprietate în Costitx și o licență de taxi. Toți banii pe care i-a obținut din aceste vânzări au dispărut însă ulterior.

Românca, în vârstă de 44 de ani, a fost arestată de către agenţii din cadrul Unității de Îngrijire a Familiei și Femeii (UFAM) a Poliției Naționale și a fost adusă în fața instanței.

Bărbatul a povestit că este căsătorit cu românca de trei ani și jumătate și că soția sa îl agresează și îl abuzează psihologic . Aceasta l-ar fi amenințat cu un cuțit în repetate rânduri și i-a spus că îl va ucide în somn.

În plus, conform plângerii obținute de publicaţia spaniolă, bărbatul a declarat că soția sa bea mult alcool, consumă droguri și nu are grijă de nicio implicare în activităţile casnice din locuinţa lor.

Victima a solicitat instanței un ordin de restricţie care să o oblige pe femeie să nu se apropie de el și să părăsească locuința, deoarece bărbatul dorește să trăiască în pace și să prevină orice s-ar putea întâmpla grav.

Judecătorul spaniol a dispus eliberarea femeii, cu un ordin de restricție care îi impune să stea la 300 de metri distanță de soțul ei și interdicția de a avea contact cu acesta.

Ancheta din acest caz a scos la iveală faptul că soţul spaniol nu este prima victimă a femeii. Românca a mai hărţuit în anul 2023 un antrenor de fitness cunoscut la sala de sport pe care o frecventa. Femeia l-a urmărit pe antrenor, i-a dat sute de mesaje, ba chiar şi-a schimbat şi numărul de telefon pentru a putea să îl contacteze pe bărbat care o blocase atât pe telefon cât şi pe reţelele sociale, citează antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere