REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
16.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

O tonă de carne stricată, descoperită într-o carmangerie clandestină!

O tonă de carne stricată, descoperită într-o carmangerie clandestină!

Replica API 14 martie 2013 | 00:00 190

ALERTĂ LA CONSTANŢA:

ALERTĂ LA CONSTANŢA:

Isteria mondială a cărnii a cuprins inclusiv municipiul Constanţa! Jandarmi, poliţişti, inspectori de la Protecţia Consumatorilor, Direcţia Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor şi Garda Financiară, au descins joi seara, 14 martie a.c., într-o măcelărie clandestină de carne. A fost nevoie de mandat, pentru desfăşurarea controlului, efectuat ca urmare a unei reclamaţii. Deşi le-a fost retrasă autorizaţia de funcţionare, patronii carmangeriei şi-au văzut liniştiţi de afacere. Oamenii din zonă s-au plâns celor de la DSVSA că nu mai suportă mirosul venit din depozitul societăţii "Sladum", deţinut de afacetiştii Cristina Braşoveanu şi Gabriel Dimoftache.

Oamenii din zonă aveau şi de ce să se agite. Descinderile de joi au scos la iveală probleme grave. Aproximativ o tonă de carne alterată a fost găsită în incinta punctului de lucru, aflat pe Şoseau Mangaliei, fără acte. Unitatea a fost închisă, iar cei doi administratori au fost amendaţi cu 20.000 de lei. Acţiunea s-a desfăşurat pe parcursul a două zile. Inspectorii Gărzii Financiare a bătut miercuri, 13 martie a.c., la uşa carmangeriei, însă s-au trezit că sunt daţi afară de către soţul Cristinei Braşoveanu. Inspectorii s-au văzut nevoiţi să ceară ajutor poliţiştilor. Cei care deţin măcelăria cred că verificările li se trag de la un vecin cu care s-ar judeca în instanţă. "S-a restabilit ordinea şi bunul simţ. Inspectorii de la Gardă au efectuat miercuri un control, pe latură economică, iar la momentul solicitării deschiderii camerei de frig deţinătorii carmangeriei au opus rezistenţă. Au luat actele firmei, s-a cerut un mandat de percheziţie şi azi (joi -n.r.), în jurul orei 16.00, s-a deschis camera de frig unde s-a descoperit o tonă de carcase de porc, organe şi pastă de mici. Spaţiul a fost sigilat. Pentru a evita un act iresponsabil, de sustragere a cărnii, care se pare că ar fi veche, am dispus ca incinta să fie păzită de joi şi până vineri de şase jandarmi, până când inspectorii DSV vor prelua din nou probe", a declarat, pentru "Replica", Eugen Bola, prefectul judeţului Constanţa. Dacă suspiciunile oamenilor se vor confirma, toată carnea va fi confiscată. Cert este faptul că administratorii societăţii vor fi nevoiţi să dea cu subsemnatul, pentru ca autorităţile constănţene să poată stabili provenienţa cărnii. Este evident că descinderile vor avea un puternic ecou în rândul constănţenilor, care acum sunt îngrijoraţi în ceea ce priveşte calitatea produselor pe care le cumpără din măcelării. Vom reveni.

A.V., S.H.

Citeşte şi:

http://www.atitudineaonline.ro/Un_puscarias_a_deschis_la_parterul_unui_bloc_din_Constanta_o_macelarie_clandestina_la_doi_pasi_de_ghena_de_gunoi_22638.html

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272