REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
13° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

O VÂNZĂTOARE de FLORI din zona gării a ajuns la ÎNCHISOARE după ce a MINŢIT într-un dosar de FURT!

O VÂNZĂTOARE de FLORI din zona gării a ajuns la ÎNCHISOARE după ce a MINŢIT într-un dosar de FURT!

Replica API 2 martie 2019 | 00:00 331

Daniela A. a ajuns după gratii, acuzată fiind de mărturie mincinoasă. Aceasta a menționat ulterior că i-a fost frică de concubinul ei, care era inculpat într-un dosar de furt, întrucât ar fi primit amenințări atât din partea lui cât și din partea membrilor familiei.

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța, la data de 28 februarie a.c., au identificat o femeie, în vârstă de 52 de ani, din municipiul Constanța, pe numele căreia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 2 ani închisoare, precum și plata unei amenzi penale de 3.000 de lei, pentru comiterea infracțiunii de mărturie minicinoasă. Femeia a fost escortată și încarcerată în Penitenciarul Poarta Albă.

Mai exact, femeia, fiind vorba despre Daniela A., mai fusese condamnată, în 2011, la 2 ani cu suspendare. Ulterior, în timp ce se afla în perioada de încercare, a fost acuzată de mărturie mincinoasă, Judecătoria Constanța, pe 5.07.2018, aplicându-i pedeapsa de 3000 de lei amendă penală ( 200 de zile amendă, 15 lei/zi).

Însă, la apel, pe 18.02.2019, magistrații au desființat hotărârea atacată în parte și, rejudecând, au dispus: ”revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei prin sent. pen. nr.1121/15.10.10 a Judecătoriei Constanţa, definitivă la data de 13.04.2011 prin decizia penală nr.138/2011 a Tribunalului Constanţa, dispunând executarea în întregime a acesteia alături de pedeapsa amenzii aplicată în primă instanţă”, potrivit minutei judecătorești.

Cât despre dosarul în care a fost acuzată de mărturie mincinoasă, mențipnăm că este vorba despre un caz de furt care s-a petrecut în zona gării din Constanța, când o femeie a rămas fără portofel. Daniela A., fiind vânzătoare de flori a văzut totul, însă a declarat cu totul altceva, indicând alte persoane în planșele fotografice de la Poliție, tocmai pentru a-și proteja soțul.

De asemenea, declarațiile din faza de urmărire penală și din fața instanței de judecată nu au fost la fel, astfel că atitudinea sa a început să ridice semne de întrebare. În cele din urmă a recunoscut că nu a fost sinceră, menționând că a primit amenințări de la concubinul ei, dar și de la membrii familiei acestuia.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
e nevasta mea , eu vindeam tigari 10 m mai incolo.. tigari tigari tigari tigari ashima asos viceroy
3
0
daca legea s-ar aplica corect am ramane fara guvern si parlament. Muie cu cacat judecatorilor corupti ! Stiu, e pleonasm. Muie dragnea vitamina d, muie pesede !!!
8
0
Toate floraresele din zona garii ascund furaciunile care se fac in zona garii si sunt complice si la cei cu tigari sau cu telefoane furate
10
0
era tiganca ? Ca asta vand flori furate la sto.
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272