O zi obișnuită în Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare. Pacienți violenți, legați de pat, medici loviți cu picioarele în burtă și pumnii în față!

Ora 13,00, urgență. Ambulanța și Poliția aduc un tânăr de pe stradă, de prin zona peninsulară. Locatarii i-au chemat, pentru că trei tineri drogați se manifestau zgomotos. La sosirea echipajelor, doi au fugit pe plajă, unul, mai amețit, a rămas. Nu s-a opus și e cooperant și acum. E numai piele și oase, cu niște haine îmbibate de noroi și se scarpină continuu. E drăguț și slinos, cu niște plete lungi căzute pe ochi. Îl pun să-și ridice cămașa și când ne apropiem ne îngrozim. Boschetari am internat toată viața, dar așa ceva nicicând nu am văzut. Nu e un centimetru din

hainele lui neacoperit de păduchi grași și mișcători, iar bustul e plin de leziuni de grataj, vechi și noi. Noroc că e cooperant. L-am dus la baie, s-a dezbrăcat acolo și a făcut duș. Hainele i le-am ars în curte (poate ne spune că erau de firmă și ni le impută!). Îi dăm să mănânce și apoi ne spune povestea. S-a întors de o lună din Anglia (unde, bineînțeles că s-a dus să muncească!!!). De fapt, l-au expulzat și, ca să nu-l aresteze, pentru că nu avea acte și consuma droguri, l-au urcat și în avion. Era din Târgu Mureș, dar, de rușinea mamei, a hotărât să se oprească la București, apoi a ales Constanța. Nu a mai luat legătura cu mama de un an; își imaginează că ea e disperată, pentru că îl iubește și e singurul copil. Părinții sunt divorțați. Tatăl muncește de ceva ani în Anglia și el și-a imaginat că, dacă merge la el, va munci cu el. Nu a fost așa și nu prea vrea să vorbească despre asta. A ajuns repede pe drumuri. Îi este rușine să mai dea ochii cu mama; nu știe sau nu vrea să ne spună numărul ei de telefon, dar ne spune numele și adresa. Sun la Poliția Municipală Târgu Mureș și îi rog să-i caute mama și să-i dea informațiile necesare și numărul de telefon al spitalului. În 10 minute ne sună mama, plângând în hohote (de fericire). Era deja în taxi, spre autogară, ca să ia primul microbuz spre Constanța. Am reușit să o liniștesc. Era prea târziu să cer să-i aducă și haine. Albert plânge și bravează: “E interesant să stai pe străzi și să cunoști viața!”. Are 21 de ani. După masă și tratamentul de prânz, lumea s-a mai liniștit.

Liliana prinde ușa deschisă și țâșnește. Alergă repede pentru cât de grasă este. E prinsă aproape de poartă și adusă în sector. Nu se opune, măcar a încercat! Încearcă și ea figura cu criza oculogiră distonică, doar e pacientă veche. Îmi cere voie afară, “că doar aerul curat o calmează!”. “Nu suntem la grădiniță!”. Mai mult de o săptămâna-două nu stă acasă. Anul ăsta a fost internată de vreo șase ori. Și ea are un tratament subdozat și e permanent agitată. Face parte din clientela fidelă a secției.

Masa de prânz. Oficiantele intră în sectoarele de urgență cu cărucioarele cu farfurii. În cursul nopții s-au internat numai doi alcoolici, unul în sevraj necomplicat, altul în delirium. Va intră și primul în delirium, pentru că acasă a avut două crize de epilepsie alcoolică. A avut noroc că nu a murit.

Nu au fost evenimente deosebite.

Personalul a fost prezent conform graficului.

27 decembrie 2017”.

Florentina BOZÎNTAN