REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
17.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Oboseală nejustificată și durere în partea dreaptă? Boala anunțată de aceste simptome

Oboseală nejustificată și durere în partea dreaptă? Boala anunțată de aceste simptome

Replica API 15 martie 2022 | 00:00 584

Stilul de viaţă este esenţial pentru sănătatea organismului. Mâncarea nesănătoasă, lipsa de mişcare sau fumatul pot face ravagii la nivelul ficatului. Depunerea de grăsimi este cauza hepatitei cronice nutriţionale. În timp, se pot produce modificări ireversibile, la nivelul ficatului, pentru ca, în final, să se ajungă la ciroză hepatică.

Mâncarea nesănătoasă, lipsa mișcării, fumatul și alcoolul pot crea o mică bombă la nivelul ficatului, atrage atenția dr. Adrian Marinescu, medic primar boli infecţioase, de la Institutul Matei Balş.

„De fiecare dată când facem o ecografie, ni se spune: nu e foarte rău, dar e încărcat gras ficatul. Aparant nu e rău, dar în timp apar modificări. Iar aceste modificări înseamnă că o persoană cu un stil de alimentație nesănătos, și aici mă refer la alimentele consumate, la modul de preparare, la asocierea consumului de alcool, ajunge în timp să facă hepatită fără să aibă un virus hepatic, iar în final ajunge să facă ciroză. Există situații în care vorbim de ciroză hepatică fără să existe o cauză virală,” spune dr. Adrian Marinescu, scrie digi24.ro.

Hepatita non-virală este greu de depistat în fazele incipiente, deoarece simptomele digestive sunt nespecifice și nu provoacă suficientă îngrijorare pentru o vizită la medic.

„În momentul inițial, nu avem simptome, așa cum se întâmplă și în cazul unei hepatite cronice C sau B. Dar în timp, când se ajunge la hepatită sau la ciroză, sunt aceleași simptome,” mai spune medicul.

Dintre simptomele care avertizează asupra unei probleme la nivelul ficatului fac parte: lipsa apetitului, halitoză, greață și, mai rar, vărsături, somnolență sau oboseală nejustificată, durere surdă în partea dreaptă, superioară a abdomenului, chiar sub cutia toracică, acnee la vârstă adultă, rozacee, scaun apos de culoare deschisă, dificultăți de concentrare, schimbări bruște de dispoziție, depresie.

Hepatita non-virală este o afecțiune ce poate fi tratată cu ușurință în fazele incipiente. În cazul lipsei unui tratament, ea poate evolua spre steatoză hepatică, steatohepatită sau ciroză.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272