REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Odobescu: România este un susţinător al Republicii Moldova în acest drum european; îl vom parcurge împreună

Odobescu: România este un susţinător al Republicii Moldova în acest drum european; îl vom parcurge împreună

Victor ROTARU 21 iunie 2023 | 00:00 410

România este un susţinător al ''drumului european'' al Republicii Moldova, iar acest proces va fi parcurs "împreună" de către cele două state, a declarat, marţi, la Chişinău, ministrul român de Externe, Luminiţa Odobescu.

Odobescu: Romania este un sustinator al Republicii Moldova in acest drum european; il vom parcurge impreuna

Ea a susţinut o conferinţă de presă alături de omologul său, Nicu Popescu.

"Este un moment important, lucrăm împreună pentru atingerea acestui obiectiv. Cred că România a dovedit-o clar şi răspicat în dialogul său cu partenerii europeni că este un susţinător al Republicii Moldova în acest drum european, iar drumul acesta îl vom parcurge împreună", a spus şefa diplomaţiei române, referitor la aderarea ţării vecine la UE.

Luminiţa Odobescu a arătat că România sprijină în mod prioritar "obţinerea cât mai curând posibil a unei decizii favorabile începerii de către Republica Moldova a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană". În acest sens, Odobescu s-a referit la pregătirea transferului de expertiză în domeniul Afacerilor Europene, "cu participarea de specialişti din ministere şi din alte instituţii guvernamentale de la Bucureşti, în beneficiul colegilor de la Chişinău".

Totodată, ministrul român a menţionat că vizita sa la Chişinău are loc şi în pregătirea vizitei în Republica Moldova a premierului şi a preşedintelui Senatului, care va avea loc "curând".

La rândul său, ministrul Nicu Popescu a vorbit de cooperarea "excelentă" cu România, menţionând sprijinul oferit de ţara noastră în domeniul energetic, politic şi financiar, în special în contextul războiului Rusiei din Ucraina.

"România joacă şi întotdeauna a jucat un rol de lider care gestionează şi setează agenda europeană faţă de Republica Moldova", a arătat Popescu.

El a amintit că, la iniţiativa României şi cu sprijinul României, Uniunea Europeană a lansat mai multe iniţiative care vor sprijini Republica Moldova, "inclusiv adoptarea noului regim de sancţiuni împotriva celor care încearcă să destabilizeze Republica Moldova".

Nicu Popescu s-a referit la cele nouă recomandări ale Comisiei Europene pentru ţara sa, în vederea aderării la UE.

"Sperăm şi mizăm pe faptul că spre sfârşitul acestui an Republica Moldova va obţine recomandarea de începere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană", a arătat ministrul de la Chişinău, potrivit agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere