Oficial, de la DIICOT! Rafte și acoliții săi livrau droguri în Constanța, București și Prahova. Video
Oficial, de la DIICOT! Rafte și acoliții săi livrau droguri în Constanța, București și Prahova. Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAfaceristul constănțean Daniel Rafte a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri de mare risc. Decizia a fost luată sâmbătă 24 septembrie, de judecătorii din Prahova. Iată că procurorii DIICOT au transmis modul în care Daniel Rafte a acționat și unde ajungeau drogurile.
Așa cum era de așteptat, afaceristul Daniel Rafte, arestat preventiv sâmbătă, 24 septembrie, pentru trafic de droguri de mare risc, a contestat măsura luată de Tribunalul Prahova. Daniel Rafte a depus două contestații la Tribunalul Prahova. Una pe 24 septembrie, și una luni, 26 septembrie. Instanța încă nu a stabilit un prim termen de judecată pentru analiza contestațiilor.
Rafte și acoliții săi livrau droguri în Constanța, București și Prahova
Între timp, Replica a aflat cum s-au derulat evenimentele sâmbătă, 24 septembrie. De precizat că în dosar mai sunt cercetați alți trei indivizi. Astfel, la datele de 20 și 23 septembrie 2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea pentru 24 de ore a 4 inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, fără drept.
Potrivit procurorilor, în perioada martie-septembrie 2022 inculpații au comercializat droguri de risc și mare risc către consumatori din municipiul București și județele Constanța și Prahova. Măsurile au fost dispuse după ce, la data de 19.09.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești împreună cu ofițeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești au prins în flagrant, în județul Constanța, pe unul dintre inculpați, după ce a achiziționat o cantitate de metamfetamină. La data de 20.09.2022, organele de cercetare penală au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, în București și în județul Constanța, activitatea fiind urmată de audierea a 26 de persoane. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea pentru 24 de ore a 3 inculpați, iar în cursul zilei de 21.09.2022 a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, a celor trei inculpați. În data de 23.09.2022 a fost depistat, audiat și reținut un al patrulea inculpat, față de care, la 24.09.2022, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus măsura arestării preventive. Activitățile judiciare au fost efectuate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și jandarmilor Grupărilor de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești și „Tomis” Constanța. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Video:
Rafte, colecționar de dosare penale
Daniel Rafte este și colecționar de dosare penale. El este dezvoltator imobiliar, dar ar deține și un parc auto situat pe Bd. Aurel Vlaicu. În vara anului 2020, Rafte s-a ales cu un dosar penal instrumentat de Parchetul Judecătoriei Constanța, pe motiv că a continuat executarea unor lucrări după dispunerea opririi acestora de către organele de control, fiind cercetat pentru infracţiuni la alte legi speciale. Rafte mai are un dosar penal pentru șantaj. Daniel Rafte i-ar fi vândut un autovehicul unei persoane, parte vătămată în cauză și, pentru a recupera suma de 100.000 de lei plus TVA, a trecut la acte de huliganism. Mai precis, Rafte ar fi terorizat persoana în cauză, șantajând-o și amenințând-o cu moartea. Procurorii DNA Constanța au intrat pe fir, iar acum Rafte urmează să ajungă în fața judecătorilor.
Daniel Rafte este și nașul de cununie al Adelinei Pestrițu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News