REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Oficial de la DNA despre clasarea dosarului în care apărea și numele lui Decebal Făgădău

Oficial de la DNA despre clasarea dosarului în care apărea și numele lui Decebal Făgădău

Replica API 13 septembrie 2019 | 00:03 963

Dosarul privind înstrăinarea unor locuințe ale RAEDPP, în care apărea și numele lui Decebal Făgădău, a fost clasat întrucât a lipsit latura subiectivă a infracțiunilor.

”La data de 27 august 2019, procurorii din cadrul DNA – Serviciul teritorial Constanța au dispus soluția clasării, conform art. 10 alin 1, lit. b („fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”). Considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază faptul că în urma cercetărilor efectuate în cazul infracțiunilor reținute inițial în sarcina celor 25 de persoane, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au rezultat probe certe și suficiente pentru a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele pretins a fi săvârșite întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunilor reținute anterior în cauză”, au precizat reprezentanții DNA.

Menționăm că, în dosar, alături de Decebal Făgădău, mai erau cercetați și Radu Babuș, Iulia Mădălina Moțățăianu, Sorin Lucian Ionescu, Mircea Dobre, Ovidiu Cristian Tănase, Caterina Diamandescu, Dan Liviu Bleau, Cristian Pândichi, Ilie Florian Alexandru, Nicolae Nemirschi, Ali Nurhan, Antonella Marinescu, Lucian Băluț, Dănuț Moisoiu, Nicolae Bileca, Valenti Gabriel Pârvulescu, Horia Marius Căliminte, Camelia Dudaș, Ramona Dospinescu, Marcela Mariana Frigioiu, Andrei Sozanski, Ion Marica, Claudia Cealera, Cătălin Șerban, pentru abuz în serviciu în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave, cu mențiunea că era vorba despre înstrăinarea unor locuințe RAEDPP.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272