REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.2° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Oficial de la DNA despre trimiterea în judecată a lui Marius Sponoche, managerul Spitalului Cernavodă

Oficial de la DNA despre trimiterea în judecată a lui Marius Sponoche, managerul Spitalului Cernavodă

Virgil STOIAN 25 aprilie 2025 | 00:00 1370

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului SPONOCHE MARIUS ION, manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Oficial de la DNA despre trimiterea in judecata a lui Marius Sponoche, managerul Spitalului Cernavoda

Marius Sponoche

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă următoarea stare de fapt:

La data de 29 iulie 2024, între Spitalul Orășenesc Cernavodă, reprezentat de inculpatul Sponoche Marius Ion, în calitate de manager, și societatea comercială administrată de inculpatul M.E., a fost încheiat un contract reprezentând lucrări de renovare și modernizare bloc operator și compartiment ATI, în valoare de 1.099.026 lei.
În cursul lunii ianuarie 2025, în baza unei înțelegeri prealabile, în calitate de manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă (instituție finanțată din bugetul UAT Cernavodă), inculpatul Sponoche Marius Ion ar fi pretins suma de 30.000 de euro, de la inculpatul M. E., prin intermediul inculpatei Cocor Laura Iuliana, șef serviciu administrativ în cadrul aceluiași spital, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu privitoare la bugetarea, încheierea și executarea contractului anterior menționat.
La data de 11 februarie 2025, din totalul sumei pretinse, inculpatul Sponoche Marius Ion ar fi primit, de la inculpata Cocor Laura Iuliana, suma de suma de 15.000 de euro, bani proveniți de la M.E, reprezentantul societății comerciale, în scopul menționat.

În vederea confiscării extinse, au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra unor imobile aparținând inculpatului Sponoche Marius Ion.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Cu privire la inculpații M.E. și Cocor Laura Iuliana s-a dispus disjungerea cauzei.  

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.    
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ulciorul nu merge prea mult la ...fantana , se sparge dar la marius a mers si a rezistat bine si din plin!
2
0
Posteaza o tipa cu numele de nely sponoche. E nevasta sa ?
0
0