REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.4° Constanța Mie., 30 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7598
19.4° Constanța Miercuri, 30 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7598
 

Oficial din MAE rus: Portul Giurgiuleşti a fost transformat într-un nod de tranzit pentru livrările către Kiev

Oficial din MAE rus: Portul Giurgiuleşti a fost transformat într-un nod de tranzit pentru livrările către Kiev

Lorena CRISTEA 11 august 2026 | 00:00 1023

Autorităţile române acordă Ucrainei sprijin militar direct, iar Portul Giurgiuleşti, al cărui operator a fost achiziţionat de România, a fost transformat de mult timp „într-un nod de tranzit pentru livrarea către Ucraina a diverselor mărfuri, inclusiv a celor destinate nevoilor Forţelor Armate ale Ucrainei”, a declarat Iuri Pilipson, directorul celui de-al Doilea Departament European al MAE rus, într-un interviu acordat agenţiei TASS din care Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti reproduce fragmente traduse în limba română.

Oficial din MAE rus: Portul Giurgiulesti a fost transformat intr-un nod de tranzit pentru livrarile catre KievIuri Pilipson

„România este deja implicată în acordarea de sprijin militar şi logistic direct regimului de la Kiev”, a spus diplomatul.

Potrivit acestuia, portul Giurgiuleşti, al cărui operator a fost achiziţionat de România, a fost transformat de mult timp „într-un nod de tranzit pentru livrarea către Ucraina a diverselor mărfuri, inclusiv a celor destinate nevoilor Forţelor Armate ale Ucrainei”.

Pilipson a reamintit că achiziţionarea operatorului portului, prin care trec peste 70% din importurile şi exporturile moldoveneşti pe cale maritimă, a fost anunţată la Bucureşti ca un pas către „reunificarea economică” şi s-a anunţat utilizarea acestui nod de transport „în reconstrucţia Ucrainei”.

Cu toate acestea, în opinia sa, „punerea în aplicare a unor planuri atât de ambiţioase este o chestiune cu un viitor incert”.

După cum a subliniat şeful de departament din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, sprijinul acordat de România Kievului „trezeşte îndoieli cu privire la adevăratele obiective ale utilizării portului Giurgiuleşti în perspectiva imediată”.

Pilipson a criticat şi Grecia pentru ajutorul acordat Ucrainei, dar a salutat în schimb „bunul simţ” al unor politicieni europeni, printre care preşedintele Adunării Naţionale a Sloveniei şi premierul bulgar Rumen Radev, care pledează pentru reluarea dialogului cu Rusia.

„Atitudinea oficialilor de la Atena de a continua sprijinul acordat Kievului trezeşte un profund regret. Este important să înţelegem că complicitatea statelor membre NATO faţă de armata ucraineană apropie inexorabil alianţa de o confruntare directă cu Rusia. Este evident că responsabilitatea pentru evoluţia negativă a evenimentelor va reveni celor care, în Europa, pun în joc în mod iresponsabil soarta propriului popor”, a avertizat oficialul rus.

În altă ordine de idei, Iuri Pilipson a mai spus că marea majoritate a moldovenilor nu doresc ca ţara lor să se unească cu România şi susţine că promovarea în spaţiul mediatic a temei unirii celor două state face parte dintr-o campanie de influenţare a opiniei publice din Republica Moldova, menită să creeze impresia unei susţineri populare tot mai largi pentru aşa-numita „unire”.

„În pofida presiunii propagandistice, majoritatea covârşitoare a locuitorilor Republicii Moldova, după cum ştim, nu doreşte să renunţe nici la identitatea sa naţională, nici la statalitate. Contrar cercetărilor sociologice din România, care ar indica o creştere a numărului susţinătorilor unirii, la ultimul recensământ al populaţiei 76,7% dintre cetăţenii Republicii Moldova s-au declarat moldoveni şi doar 8,0% români. Cu greu mai este nevoie de vreun comentariu”, a declarat oficialul rus citând datele recensământului din 2024.

Pilipson a criticat şi Muntenegru pentru că vrea să introducă vize pentru cetăţenii ruşi, comparând demersul cu „un foc tras în propriul picior”, pentru că, „în numele celebrei integrări europene, se aduce un prejudiciu suplimentar economiei proprii, care oricum nu este pe deplin stabilă. Consecinţele vor fi resimţite de mulţi cetăţeni ai Muntenegrului, întrucât sectorul turistic reprezintă una dintre principalele surse de venituri pentru bugetul acestei ţări balcanice”, a punctat diplomatul, potrivit news.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ca si "preedintele Adunării Naionale a Sloveniei i premierul bulgar Rumen Radev, care pledează pentru reluarea dialogului cu Rusia. sa ar trebui si Romania sa actioneze.
0
2
recunoaste ca inghite multa mmmwie !!! Si e bine asa !!!
3
0