Olaf Scholz cere UE să înceapă negocierile de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania
Olaf Scholz cere UE să înceapă negocierile de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUniunea Europeană ar trebui să deschidă negocierile de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania pentru a-şi respecta promisiunea de integrare a Balcanilor de Vest, a declarat sâmbătă cancelarul german Olaf Scholz, în a doua zi a unui turneu în regiune, relatează Reuters.![]()
Într-o declaraţie susţinută la Skopje, Scholz a spus că invazia rusă din Ucraina a arătat că este important ca Europa să fie unită şi a salutat sprijinul Macedoniei de Nord pentru sancţiunile împotriva Kremlinului.
"Este foarte important să se ofere o nouă dinamică acestui proces", a spus Scholz într-o conferinţă de presă cu premierul nord-macedonean Dimitar Kovacevski.
"Voi susţine ca următorii paşi să se întâmple", a adăugat el, scrie Agerpres.
Kovacevski a subliniat "numeroasele reforme dificile" pe care le-a adoptat Macedonia de Nord pentru a adera la UE, inclusiv schimbarea numelui pentru a răspunde obiecţiilor Greciei.
Actualul obstacol principal este o dispută cu Bulgaria în privinţa istoriei şi a limbii.
Scholz, care s-a prezentat ca un mediator în timpul acestui turneu în Balcanii de Vest, urmează să ajungă sâmbătă şi la Sofia, unde va avea discuţii cu premierul Kiril Petkov.
Cancelarul german a făcut din aderarea la UE a Balcanilor de Vest o prioritate de politică externă, pentru a reduce tensiunile regionale tot mai mari şi pentru a contracara influenţa Rusiei şi Chinei.
Vineri, el s-a aflat în Serbia şi Kosovo, unde a făcut apel la liderii celor două state să ajungă la un acord pentru normalizarea relaţiilor. Kosovo şi-a declarat independenţa de Serbia în 2008, nerecunoscută de Belgrad, scrie digi24.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
11.4° Constanța 




.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)







