REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.5° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
16.5° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Olaf Scholz: Sancţiunile împotriva Rusiei nu vor fi ridicate până la semnarea unui acord de pace între Kiev şi Moscova

Olaf Scholz: Sancţiunile împotriva Rusiei nu vor fi ridicate până la semnarea unui acord de pace între Kiev şi Moscova

Replica API 5 mai 2022 | 00:01 503

Sancţiunile impuse împotriva Rusiei în urma invadării Ucrainei nu vor fi ridicate până la semnarea unui acord de pace între Moscova şi Kiev, a declarat luni seară cancelarul german Olaf Scholz, care a adăugat că îi revine Ucrainei să decidă ce fel de pace doreşte.

Într-un interviu pentru postul public de televiziune ZDF, Scholz a spus că liderul rus Vladimir Putin a greşit dacă a crezut că ar putea fi capabil să câştige teritorii de la Ucraina, să declare încetarea ostilităţilor şi apoi să vadă ridicate sancţiunile occidentale, relatează Agerpres.

„El nu a crezut că Ucraina va rezista aşa cum a făcut-o. Nu s-a gândit că noi vom sprijini Ucraina să reziste atât de mult timp. Nu vom retrage sancţiunile dacă el (Vladimir Putin) nu ajunge la un acord cu Ucraina”, a subliniat şeful executivului german.

Olaf Scholz: Strategia Germaniei a fost aceea de a acționa „prudent şi cu mintea limpede”

Pe de altă parte, Olaf Scholz a respins criticile conform cărora a ezitat să susţină Ucraina după începerea invaziei ruse. „Am decis întotdeauna rapid, în coordonare cu aliaţii”, a explicat el, adăugând că strategia stabilită a fost aceea ca Germania să acţioneze „prudent şi cu mintea limpede”.

Scholz a subliniat că asistenţa militară şi financiară furnizată de către Germania şi alte state a contribuit la succesele armatei ucrainene, care potrivit lui „este acum capabilă să reziste atât de mult împotriva unui inamic copleşitor”.

Germania va continua să susţină armata ucraineană, a afirmat el.

Rusia îşi numeşte agresiunea asupra Ucrainei drept „operaţiune specială pentru denazificarea” ţării vecine şi pentru protejarea comunităţii rusofone din estul acesteia, acuzaţie considerată de Kiev şi Occident ca neîntemeiată, scrie hotnews.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212