REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
17° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

OMS înfiinţează un nou grup pentru a urmări originile noului coronavirus

OMS înfiinţează un nou grup pentru a urmări originile noului coronavirus

Replica API 18 august 2021 | 00:00 517

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat vineri că înfiinţează un nou grup pentru a urmări originile noului coronavirus, precizând că doreşte încetarea "încercărilor de a câştiga puncte politice" din această controversă, politizarea excesivă afectând bunul mers al investigaţiilor, transmite Reuters, citată de stiripesurse.ro.

Inabilitatea OMS de a preciza de unde şi cum a început să se împrăştie acest virus a alimentat tensiuni între membrii săi, în special între China, unde au fost identificate primele cazuri de COVID-19, la Wuhan, la sfârşitul anului 2019, şi Statele Unite, potrivit Agerpres.ro.

OMS le-a solicitat guvernelor să "depolitizeze situaţia" şi să coopereze pentru a accelera studiile cu privire la originile pandemiei de COVID-19.

S-a specificat că un nou grup de consiliere, denumit Grupul Ştiinţific Internaţional de Consiliere cu privire la Originile Noilor Patogeni (International Scientific Advisory Group for Origins of Novel Pathogens), se va implica în studierea originilor pandemiei.

"Trebuie să lucrăm cu toţii împreună. Tu, eu, toţi cei care doresc să cunoască originea cele mai grave pandemii din ultimul secol", a declarat vineri Fadela Chaib, purtător de cuvânt al OMS.

Washingtonul a anunţat vineri că susţine planul OMS, menţionând "accentul pe studiile ştiinţifice şi pe eforturile bazate pe date concrete pentru identificarea originilor acestei pandemii, astfel încât să putem detecta mai uşor, să prevenim şi să răspundem rapid în cazul unor viitoare pandemii".

În ultimul său raport, redactat alături de cercetători chinezi, o echipă condusă de OMS a petrecut patru săptămâni la Wuhan şi în împrejurimi, în lunile ianuarie şi februarie, şi a ajuns la concluzia că virusul a fost probabil transmis de la liliac la om prin intermediul unui alt animal, gazdă intermediară. Acest raport preciza că ipoteza "scurgerii din laborator" este "extrem de improbabilă".

Însă, într-un documentar prezentat joi, în Danemarca, ţara sa natală, şeful misiunii OMS, Peter Ben Embarek, susţine că ipoteza scurgerii din laborator merită să fie analizată cu mai multă atenţie. Ben Embarek nu a răspuns solicitărilor Reuters pentru a comenta acest subiect.

De cealaltă parte, China a precizat că nu a respins niciodată solicitările de cooperare pentru identificarea originilor COVID-19, mai notează Reuters.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Tedros implicat in terorism,fost lider de grupare,verificati
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272