OMS îşi deschide Adunarea anuală într-un context marcat de hantavirus şi Ebola
OMS îşi deschide Adunarea anuală într-un context marcat de hantavirus şi Ebola
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestOrganizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) îşi deschide luni Adunarea anuală, având pe ordinea de zi un tratat privind pandemiile şi retragerea Statelor Unite şi a Argentinei, în timp ce lumea este în alertă din cauza focarelor de hantavirus şi Ebola, relatează AFP.
Recenta reapariţie a hantavirusului şi a Ebola, care nu figurau pe ordinea de zi, ar trebui să fie abordată în cadrul discuţiilor acestei a 79-a Adunări Generale, care se desfăşoară până sâmbătă la Geneva.
Va fi în special „interesant de văzut” cum hantavirusul „va fi folosit în special de OMS pentru a exercita presiune” asupra statelor care doresc să părăsească organizaţia, pentru ca acestea să rămână, a declarat recent pentru AFP un diplomat, sub acoperirea anonimatului.
Adunarea Mondială a Sănătăţii (AMS) are loc după un an dificil pentru OMS, fragilizată de decizia lui Donald Trump de a retrage Statele Unite din organizaţie şi de scăderea contribuţiilor internaţionale, care a obligat-o să reducă bugetul şi personalul.
„Situaţia este acum stabilă şi mergem mai departe”, declara la sfârşitul lunii aprilie directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
„Situaţia rămâne fragilă, dar au reuşit să mobilizeze cea mai mare parte a fondurilor” necesare pentru următorii doi ani, a subliniat pentru AFP Surie Moon, codirectoare a Centrului pentru Sănătate Globală al Institutului Universitar de Studii Internaţionale din Geneva.
Potrivit acesteia, criza legată de hantavirus ilustrează clar „de ce lumea are nevoie de o OMS eficientă, demnă de încredere, imparţială şi dotată cu o finanţare sigură”.
Cu toate acestea, persistă divergenţe, în special pe teme geopolitice şi sociale, care alimentează polarizarea. Aceste divergenţe au blocat la începutul lunii mai un capitol cheie al tratatului privind pandemiile, cu privire la care negocierile ar putea fi prelungite cu un an în această săptămână.
În ianuarie, Consiliul Executiv al OMS nu a luat nicio decizie cu privire la cererea de retragere a Statelor Unite, care nu şi-au achitat la zi contribuţiile obligatorii către organizaţie, condiţie indispensabilă pentru retragerea lor.
„Se poate presupune că nici în această săptămână nu se va lua nicio decizie cu privire la Statele Unite”, potrivit unei alte surse diplomatice.
Potrivit mai multor observatori, atragerea unei atenţii sporite asupra acestui subiect nu ar servi intereselor nimănui. Prin urmare, nu este prevăzută nicio rezoluţie care să decidă soarta Statelor Unite, care consideră oricum că au părăsit OMS în luna ianuarie a acestui an.
Statele membre vor trebui însă să se pronunţe asupra cererii de retragere a Argentinei, deoarece această ţară, susţinută de Israel, a depus o rezoluţie, potrivit news.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
16.1° Constanța 














