ONU oferă Venezuelei ajutoare alimentare şi medicale
ONU oferă Venezuelei ajutoare alimentare şi medicale
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDupă o întâlnire la Caracas cu preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, coordonatorul ONU pentru Venezuela, Peter Grohmann, a declarat că "există subiecte urgente în sănătate, alimentaţie, subiecte privind protecţia şi altele". Prin cooperarea cu ONU, s-ar putea găsi fonduri suplimentare faţă de cele disponibile prin Programul Alimentar Mondial, care şi-a exprimat deja interesul pentru Venezuela, a adăugat el. În octombrie 2018, UNICEF a alocat Venezuelei 32 de milioane de dolari pentru reducerea mortalităţii materne şi infantile şi pentru protecţia copiilor, reaminteşte AFP.
Cooperarea are rolul de a răspunde nevoilor populaţiei, care suferă din cauza unei "conjuncturi complicate", a explicat Grohmann.
Maduro a răspuns că solicită sprijinul pentru întregul sistem alimentar, care a constituit o problemă începând din 2016.
Guvernul socialist de la Caracas neagă însă existenţa unei crize umanitare şi pune blocajul economic pe seama sancţiunilor SUA, care împiedică importul de alimente şi medicamente. În timpul preşedinţiei lui Maduro, economia venezueleană s-a contractat la jumătate, iar în 2019, potrivit Fondului Monetar Internaţional, urmează să mai scadă cu 5%. Ţara este afectată şi de hiperinflaţie, care după estimările FMI va atinge anul acesta 10 milioane de procente.
Preşedintele Maduro a fost reales în 20 mai anul trecut, după un scrutin contestat de opoziţie şi de o parte din comunitatea internaţională, şi şi-a început joi al doilea mandat de şase ani.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
18.2° Constanța 
.jpg_t.jpg)









.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)