Operatorii din Mamaia și Satul de Vacanță continuă războiul cu Primăria pe tema avizului de funcționare
Operatorii din Mamaia și Satul de Vacanță continuă războiul cu Primăria pe tema avizului de funcționare
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestOperatorii economici din Stațiunea Mamaia și Sat Vacanță nu-și acceptă calitatea de învinși în războiul cu municipalitatea, pe tema impozitelor şi taxelor la nivelul municipiului Constanța pentru anul 2022, votată în ședința din 28.12.2021. Nemulțumiți de faptul că trebuie să plătească pentru eliberarea avizului de funcționare suma de 9.028 de lei, operatorii au mers în instanță, dar au pierdut definitiv. Chiar și așa, micii afaceriști nu se dau bătuți și au depus o nouă acțiune la Tribunal, de fapt, o contestație în anulare a hotărârii definitive.
La apel, dosarul a fost rejudecat și, în final, a venit și decizia. „Cu opinie majoritară: Admite recursul. Casează în tot sentinţa recurată şi rejudecând respinge cererea de chemare în judecată ca nefondată. Dispune obligarea intimaţilor, în solidar, la plata către recurenţi a sumei de 5117 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru ambele faze procesuale. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.09.2023. jud.red. C.R. Cu opinie minoritară: Admite recursul. Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând respinge cererea privind repararea prejudicului formulată de Pinos Trade 2001 SRL, Ian-Mari SRL, Aristotelus Trend Rezidence SRL. Menţine celelate dispoziţii ale sentinței recurate”, se arată în decizia Curții de Apel Constanța, care a rămas definitivă.
În concluzie, hotărârea privind stabilirea impozitelor şi taxelor la nivelul municipiului Constanța pentru anul 2022 rămâne valabilă, iar operatorii din Mamaia și Satul Vacanță... rămân cu buza umflată.
Chiar și așa, operatorii continuă războiul, formulând, de data aceasta, o contestație în anulare a hotărârii definitive, acțiunea fiind depusă pe 4 ianuarie. Primul termen în dosar a fost stabilit pentru 14 martie 2024.
Ce nemulțumiri au operatorii
Precizăm faptul că articolele pe care operatorii doreau a fi anulate au legătură cu taxa pentru eliberarea avizului programului de funcționare pentru unitățile din Stațiunea Mamaia și Sat Vacanță, ce desfășoară comerț cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun.
Vizate de această taxă sunt și unitățile ce se ocupă de comerț cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor și al produselor din tutun, în magazine specializate. Exceptate sunt întreprinderile cu codul CAEN 4726, anume cele care au ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul al produselor din tutun, în magazine specializate. Potrivit HCL 463/2021, taxa pentru eliberarea avizului program de funcționare este de 9.028 de lei. Precizăm că firmele care au reclamat taxa prea mare sunt: SC Tonimar Litoral SRL, SC Xelar Develop SRL, SC Ian - Mari SRL, SC Aristotelus Trend Residence SRL, SC Arpine Mod SRL, SC Best Shop Invest SRL, SC Marco Market Litoral SRL, SC Rio Market Winkel SRL, SC Blue Pan SRL și SC Mi Gente Pro SRL.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.1° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)







.jpg_t.jpg)



