REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
18.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Oprea: Guvernul a transmis europarlamentarilor o instrucţiune pentru vot împotriva directivei privind salariul minim în Europa

Oprea: Guvernul a transmis europarlamentarilor o instrucţiune pentru vot împotriva directivei privind salariul minim în Europa

Replica API 26 mai 2021 | 00:00 931

Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea, a declarat marţi, la Ploieşti, că Guvernul a transmis europarlamentarilor români o instrucţiune prin care să voteze împotriva directivei privitoare la salariul minim adecvat în Europa.

Radu Oprea

"Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe, a transmis către europarlamentarii noştri o instrucţiune prin care să voteze împotriva directivei privitoare la salariul minim adecvat în Europa. Asta ca să ştim ce se povesteşte la televizor şi ce este în realitate, în spatele uşilor închise. Este o fractură logică profundă între ce spunea preşedintele Iohannis când saluta declaraţia de la Porto şi acţiunea efectivă a Guvernului României", a spus Oprea, într-o conferinţă de presă, scrie Agerpres.

În context, el a punctat că singura soluţie pentru a avea forţă de muncă calificată în România este aceea de a plăti mai bine, însă "salariul nu este totul", ci este important şi felul în care se investeşte în oameni.

"Criza pe care o traversăm, ca şi criza din 2008-2010, ne-a arătat un lucru care, din punctul meu de vedere, este fundamental - pieţele nu sunt perfecte. Aşa că orice povestire pe care ne-o spune Florin Cîţu că piaţa va reglementa este falsă. Pieţele nu pot reglementa, este nevoie de implicare mai mare a statelor, ceea ce se întâmplă şi astăzi prin măsurile pe care vedem că alte state le adoptă pentru stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii, spre exemplu. Din păcate pentru noi, FMI ne-a aşezat, din această perspectivă, cu 2,5% din PIB pe stimularea IMM, lângă economiile africane", a mai spus purtătorul de cuvânt al PSD.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212