rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

OPT TURCI, ce au trecut ilegal granița, se ascundeau în pădure, la FĂUREI

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, ascunși în pădure, opt cetățeni din Turcia, care au trecut ilegal frontiera în România din Republica Bulgaria.

(Sursa foto: arhivă)

În data de 04.03.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa, județul Constanța, acționând în baza unor informații, s-au deplasat în proximitatea localității Făurei, unde au depistat cu ajutorul tehnicii de supraveghere, opt persoane ascunse în pădurea de la marginea localității.

În urma acțiunii, persoanele au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa pentru verificări și efectuarea de cercetări stabilind că sunt opt cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 21 și 32 ani, care au trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria.

Din declarațiile acestora a reieșit că intenționau să ajungă în Germania și că au fost călăuziți pe teritoriul R. Bulgaria de doi cetățeni bulgari, fiind transportați până în apropierea frontierei române.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, faţă de cetăţenii turci fiind aplicată măsura de nepermitere a intrării în țară pentru 5 ani. Cele opt persoane au fost preluate de către autoritățile de frontieră bulgare, prin Punctul de Trecerea Frontierei Ostrov, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria.

Conform oamenilor legii, condițiile de călătorie pentru cetățenii turci, în România, în perioada stării de alertă, sunt reglementate de Hotărârea de Guvern Nr. 35 din 10 februarie 2021, Anexa 3, art. 2, alin. 1, pct. 3.

A.V.

duminică, 7 martie 20211769
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii

02.........(7 mar 13:00)
cei din Romania i-au prins dar cum de nu sunt prinsi de cei din Bulgaria? adica traverseaza toata Bulgaria si nu-i prinde nimeni, se pare ca politia bulgara nu-si face treaba sau e corupta si inchide ochii la spaga data de acestia care vor sa treaca granita fraudulos.Dar cat de naiv poti sa fii sa poti gandi ca poti trece prin Bulgaria, Romania, Ungaria, Austria, si sa nu te prinda nimeni
11Daca ii da inapoi in turcia(7 mar 11:01)
Daca ii da inapoi ii omoara dementu de dictator erdogan . Ori ajung la ocna pana vor crapa .
01Mo are masina(7 mar 10:34)
Au scapat cu avertisment ca purtau masca corect.
19Sali Momo(7 mar 01:03)
Pai nu e bine in paradisul mascariciului dictator de Erdogan?
mai mult...Replica
17 apr 00:00ReplicaDirectorul Pfizer: Covid-19 va deveni ca gripa. Ne vom vaccina şi ne vom trăi vieţile normal

Directorul companiei Pfizer, Albert Bourla, susține că noul coronavirus va deveni ca gripa, cu ajutorul vaccinurilor...1914

18 apr 00:00ReplicaConstanța, tot mai APROAPE de a SCĂPA de RESTRICȚII749
18 apr 23:29ReplicaFlorica GANEA: LEGILE pentru cei care stau la BLOC sunt făcute de cei din VILE3936
18 apr 23:19ReplicaDupă ce au PETRECUT cu MICI și MANELE, au lăsat în urmă GRĂMEZI de GUNOAIE! Video

Sfârșitul de săptămână a adus vreme frumoasă la Constanța și oamenii au ales să petreacă timpul liber la...2417

18 apr 00:03ReplicaConstănțenii și-au 'tras' mașini de TOP: TESLA, MASERATI și BENTLEY2215
18 apr 00:06ReplicaUn IMOBIL de pe strada General Manu, în VIZORUL PRIMĂRIEI!1674
18 apr 13:35ReplicaLocuinţele ANL au AJUNS 'FIȚĂ'!

Preţurile locuinţelor ANL concurează lejer cu cele de pe piaţa imobiliară. În contextul în care Regia Autonomă...1573

18 apr 00:00ReplicaDe UNDE pot CUMPĂRA constănțenii MIEI pentru Sărbătorile Pascale1967
18 apr 22:52ReplicaEmil Boc: Dacă vă VACCINAȚI, e posibil să RELUĂM FESTIVALURILE în VARĂ563
18 apr 22:49ReplicaCătălin BOTEZATU a FOST infectat cu COVID!

Cătălin Botezatu a mărturisit că a fost bolnav de COVID-19, a avut o formă uşoară a bolii, însă tot s-a...1594

18 apr 22:48ReplicaFrații lui EMI PIAN, condamnați la ÎNCHISOARE!4270
18 apr 22:44ReplicaFUNERALIILE prinţului Philip: William şi Harry, văzuţi DISCUTÂND1163
Vremea
10°9° - 10° duminică, 18 aprilie 2021
ConstanțaUmiditate: 66%
Vânt: 5.07 m/s
Presiune: 1016 milibari

Loto
6/49154829471842
5/4016183036137
joker20283233274
Horoscop
mai mult...SPSportRT
18 apr 00:00SportFC Barcelona a cucerit Cupa Spaniei - Lionel Messi, strălucitor

FC Barcelona a cucerit sâmbătă seara Cupa Spaniei, după ce a reușit să învingă Athletic Bilbao cu scorul de 4-0...297

18 apr 23:32SportFed Cup. România a pierdut în fața Italiei și retrogradează din Grupa Mondială a Billie Jean King Cup

Echipa feminină de tenis a României a fost învinsă de Italia, cu scorul de 1-3, în play-off-ul Grupei Mondiale a...427

18 apr 23:33SportHandbal feminin: România, foarte aproape de Campionatul Mondial, după 33-22 cu Macedonia de Nord

Naţionala de handbal feminin a României a învins sâmbătă, pe teren propriu, reprezentativa Macedoniei de Nord,...436

18 apr 23:33SportTenis: Ruse aduce României prima victorie în meciul cu Italia (1-2), în Billie Jean King Cup

Elena Gabriela Ruse a învins-o cu emoţii pe Jasmine Paolini, sâmbătă, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, cu...383

Local
17 apr 23:13LocalCoronavirus la Constanța: 41.061 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 41.061 de persoane...895

17 apr 23:12LocalUGIR Constanța solicită ca beach barurile să poată fi deschise până la ora 24.00

UGIR Constanța supune atenției publice următoarele amendamente, conform Anexei 1 privind „Regulamentul privind...962

17 apr 23:12LocalATENȚIE! Alte ȘASE străzi din Constanța devin artere rutiere cu SENS UNIC

2390

17 apr 14:33LocalSĂLILE DE FITNESS s-au MUTAT în CORTURI

În contextul actual al noilor restricții impuse de autorități pentru combaterea răspândirii temutului Sars-Cov-2,...1239

17 apr 12:21LocalCENTRELE de VACCINARE NU se ÎNCHID de PAȘTE

Centrele de vaccinare rămân deschise de Paște! O informație eronată a fost lansată în mediul online legată de...771

17 apr 11:58LocalPrimăria CERNAVODĂ începe LUCRĂRILE la CENTRUL HAMANGIA!

Lucrările la Centrul Hamangia sunt în linie dreaptă! În curând, în oraşul Cernavodă va fi ridicat Centrul...1226

17 apr 23:11LocalRAJA continuă programul de modernizare a sistemelor de alimentare cu apă din județul Constanța

RAJA SA a semnat vineri, 16 aprilie 2021, două noi contracte de lucrări, CL 41 și CL 46, prevăzute în amplul...1174

17 apr 23:11LocalMilitarii Brigăzii 9 Mecanizată ,,Mărăşeşti” l-au COMEMORAT pe generalul Adrian Soci

Vineri, 16 aprilie, se împlinesc patru ani de la moartea unuia dintre cei mai apreciați generali ai Armatei Române,...1169

17 apr 23:10LocalÎncă o SERIE de ZMEI în TRAFICUL rutier din Constanța: Unul este MINOR

1191

Politică
17 apr 22:55PoliticăAndreea Moldovan, primele declarații după revocare: 'Nu am fost condiționată politic'

Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătății, Andreea Moldovan, a declarat vineri, într-o conferință de...838

17 apr 22:55PoliticăVlad Voiculescu, primul mesaj după ce a fost demis de la Ministerul Sănătății: Vreau să mulțumesc tuturor!

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a ieșit cu primul mesaj, după ce a fost demis de la Ministerul...718

17 apr 00:06PoliticăRaluca Turcan anunță salariile care vor crește

1813

Interviuri
2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...2793

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

Luni, 22 martie, s-a dat startul simulării examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a...2890

19 mar 00:18InterviuriCORINA MARTIN: Nu avem nici o STRATEGIE, nimeni NU se gândește să ATRAGĂ turiști! VIDEO

3894

6 mar 00:02InterviuriSOCEANU, primarul din TECHIRGHIOL: Singura sursă pentru INVESTIȚII sunt fondurile europene

Iulian Soceanu este unul dintre cei mai implicați edili din județul Constanța. Și nu-l lăudăm noi, ci o spun chiar...3886

5 mar 00:03InterviuriMariana GÂJU nu ÎNȚELEGE CINE oprește CT BUS să AJUNGĂ la CUMPĂNA

”În spetele unei femei puternice, stă întotdeauna un bărbat puternic”, spune primarul localității Cumpăna,...7299

4 mar 00:07InterviuriViceprimarul RUSU: În MAMAIA, nu vor mai fi ȘANTIERE și MUZICA tare, în sezonul estival

8223

Monden
17 apr 00:00MondenMads Mikkelsen va juca în cel de-al cincilea film al francizei „Indiana Jones“

Actorul danez Mads Mikkelsen, unul dintre cei mai apreciaţi actori în acest an datorită interpretării sale din...456

17 apr 00:00MondenUn album al regretatului artist David Bowie, cu 21 de piese inedite, va fi lansat pe 28 mai

Pagina oficială a artistului David Bowie a anunţat joi lansarea pe 28 mai a produsului discografic "The Width Of A...398

17 apr 00:00MondenA fost lansat trailer-ul noului film „Fast &Furious 9“ în care apar John Cena şi Cardi B

600

17 apr 00:00MondenBad Bunny, marele câştigător al galei Latin American Music Awards 2021

Artistul portorican Bad Bunny a fost cel mai premiat cântăreţ la gala Latin American Music Awards de joi seară,...381

17 apr 00:00MondenRoberto Benigni va primi un Leu de Aur onorific la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Veneţia

Regizorul şi actorul italian Roberto Benigni va fi recompensat cu un Leu de Aur onorific la cea de-a 78-a ediţie a...394

17 apr 00:00MondenCannes 2021: Evenimentul suplimentar dedicat profesioniştilor din cinematografie, amânat cu o lună

370

Mapamond
17 apr 00:00MapamondFuneraliile prinţului Philip: Prezentare generală şi detalii despre ceremonia funerară

Funeraliile prinţului Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi duce de Edinburgh, care a murit pe 9...449

17 apr 00:00MapamondCoronavirus: Marea Britanie nu intenţionează să oprească testarea rapidă pentru COVID-19

Ministerul britanic al Sănătăţii a declarat joi că nu există planuri de a opri testarea rapidă pentru...372

17 apr 19:38MapamondGermania: Poliţia a difuzat imagini cu un suspect în ancheta incendierii unei clădiri a Institutului Robert Koch

388

Sănătate
17 apr 00:00Sănătate8 tipuri de miere şi indicaţiile terapeutice pentru fiecare în parte

Mierea era hrana divină a zeilor din Egiptul antic, iar virtuțile acestei substanțe străvechi nu se dezmint nici...413

17 apr 00:00SănătatePlante care scad tensiunea arterială

Este bine să știi, mai ales dacă ești hipertensiv, că există și unele plante medicinale folosite în anumite...513

17 apr 00:00SănătateCum să ascunzi legume în deserturi pentru gustări mai sănătoase

383

17 apr 00:00SănătateCare sunt alimentele recomandate în caz de crampe musculare?

Crampele musculare apar atunci când mușchii se tensionează, cum ar fi în urma unui antrenament intens sau după o...417

17 apr 00:00SănătateLista celor mai eficiente 10 analgezice

Cunoscător sau autodidact, afectat cronic sau pentru prima dată în viață "lovit" de migrenă, durere de genunchi,...446

17 apr 18:51SănătateApa de mare, utilă în igiena nazală și în tratarea problemelor pielii

Apa de mare are multe beneficii pentru organism, printre care descongestionarea și curățarea blândă a căilor...432

17 apr 00:00SănătateFurunculul: de ce apare și cum îl tratăm

Furunculul reprezintă o infecție bacteriană sau fungică a foliculului de păr. Infecția folicului de păr nu se...429

17 apr 00:00SănătateTopul alimentelor care conțin zahăr ascuns

Consumul de zahăr în exces poate fi mai dăunător decât ți-ai imagina, deoarece poate duce la apariția mai multor...418

17 apr 00:00SănătateCele mai bune alimente care-ți ridică moralul

452

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT