REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
15.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Orban, despre posibilitatea câştigării alegerilor interne de către Cîţu

Orban, despre posibilitatea câştigării alegerilor interne de către Cîţu

Replica API 26 iunie 2021 | 19:45 692

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat vineri, în judeţul Gorj, referindu-se la candidatura premierului Florin Cîţu pentru funcţia de preşedinte al partidului, că "probabil el acum e în faza în care trebuie să se convingă pe sine" pentru a-i putea ulterior convinge pe alţii, menţionând că nu i-a cerut acestuia să se retragă din competiţie, scrie Agerpres.

Ludovic Orban

"'Voi fi preşedintele PNL', trebuie să-şi repete de 20 de ori. Ca să îi convingi pe alţii, trebuie să fii tu convins şi probabil el acum e în faza în care trebuie să se convingă pe sine ca să poată să-i convingă şi pe alţii", a spus Orban, întrebat dacă premierul Forin Cîţu este sigur pe victoria în alegerile din PNL.

Acesta spune că a fost surprins de candidatura premierului Cîţu la şefia partidului, dar nu i-a cerut să se retragă din competiţie, pentru că demersul de a candida pentru o asemenea poziţie este unul serios.

"Nu, n-am încercat (să-l convingă să renunţe n-r). Noi am avut o discuţie la instalarea Guvernului. A fost surpriză pentru mine că şi-a anunţat candidatura, chiar a fost o surpriză, dar n-am încercat să-l conving să-şi retragă, pentru că în politică trebuie să fii serios. Dacă anunţi că îţi depui candidatura, trebui să fii consecvent. Dacă acum îşi anunţă candidatura şi mâine îşi retrage candidatura, poate fi privit ca neserios în acest demers. Demersul de a candida la cea mai înaltă funcţie din PNL e un demers foarte profund, foarte serios, foarte responsabil, cu care nu poţi să te joci. Din cauza asta nu i-am cerut să se retragă", a răspuns Orban atunci când a fost întrebat dacă a încercat să-l convingă pe premierul Cîţu să renunţe la candidatură.

Ludovic Orban a menţionat că în demersul său de a candida pentru un nou mandat la conducerea PNL se bazează pe experienţa acumulată în ultimii 30 de ani, pe o bună cunoaştere a partidului şi pe capacitatea sa de a atinge obiectivele propuse.

"În primul rând, cunosc partidul. (...) Nu în ultimul rând, este vorba şi de capacitatea de a pune în practică un program şi de a atinge obiective", a punctat Orban.

Preşedintele PNL a fost prezent vineri, în judeţul Gorj, în localitatea Bumbeşti Piţic, pentru o vizită electorală de susţinere a candidatului liberal pentru funcţia de primar al localităţii, Irina Cojocaru.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212