REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
12.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Orban: Dovada cea mai mare de respect faţă de eroi este să-i atragem pe tineri să cunoască istoria

Orban: Dovada cea mai mare de respect faţă de eroi este să-i atragem pe tineri să cunoască istoria

Replica API 28 mai 2020 | 20:48 1130

Premierul Ludovic Orban a afirmat că ''dovada cea mai mare de respect'' faţă de eroii neamului este atragerea tinerilor spre cunoaşterea istoriei şi aprecierea exemplului de dăruire şi curaj al celor care s-au jertfit pentru idealurile românilor.

Ludovic Orban

"Astăzi, (ieri, n.r.) o zi atât de importantă din calendarul creştin-ortodox, în care sărbătorim praznicul Înălţării Domnului, o dedicăm şi eroilor, ostaşilor şi tuturor celor care au scris istoria României prin propriul sacrificiu, pe câmpul de luptă, în lagăre sau în temniţele comuniste, apărând libertatea, credinţa strămoşească, pământul ţării şi idealul de unitate al românilor. Omagiem sacrificiul lor înălţător şi le păstrăm vie amintirea prin ceremoniile intrate în tradiţie cu acest prilej. O rugăciune, un gând, o lumânare aprinsă în memoria lor, grija faţă de morminte şi monumentele comemorative ridicate în cinstea lor sunt modul nostru de a ne exprima astăzi recunoştinţa faţă de ceea ce eroii neamului au făcut cu gândul la generaţiile care aveau să le urmeze", a declarat Orban în mesajul său, potrivit unui comunicat al Guvernului, scrie Agerpres.

Premierul a adaugat că dovada cea mai mare de respect faţă de eroi este atragerea tinerilor spre cunoaşterea istoriei.

"Consider însă că dovada cea mai mare de respect faţă de toţi aceşti eroi este ca noi, la rândul nostru, să-i atragem pe tineri să cunoască istoria şi să aprecieze exemplul de dăruire şi curaj al celor care s-au jertfit pentru idealurile românilor. Cu arma în mână pe câmpul de luptă sau din frigul şi întunericul temniţelor în care au fost închişi pentru că au militat pentru libertate şi democraţie, eroii secolelor şi deceniilor trecute au avut grijă de viitorul ţării", a afirmat Orban.

El a mai adaugat că "istoria este scrisă acum şi de eroii căzuţi la datorie în teatrele de operaţiuni din diferite zone de conflict ale lumii", unde au reprezentat cu cinste România în cadrul unor misiuni desfăşurate sub egida NATO, ONU sau a UE, precum şi de toţi cei care şi-au pierdut viaţa salvându-şi semenii.

"Le închinăm tuturor această zi de mare sărbătoare creştinească, după datina străbună şi orânduirea Bisericii Ortodoxe Române, cu tot respectul cuvenit pe măsura sacrificiului lor. Odihnă în pace, tuturor eroilor neamului!", a firmat Orban.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212