REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
16.2° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Orban: Încă n-am văzut impactul tergiversării adoptării Legii carantinării şi izolării

Orban: Încă n-am văzut impactul tergiversării adoptării Legii carantinării şi izolării

Replica API 20 iulie 2020 | 00:00 1004

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că nu a văzut încă ''impactul tergiversării'' adoptării legii privind carantinarea şi izolarea şi a anunţat că se va întâlni cu autorităţile abilitate să aplice actul normativ promulgat de preşedinte.

Ludovic Orban

"Încă n-am văzut impactul tergiversării adoptării unei legi, în urma deciziei Curţii Constituţionale. Să nu uităm că nu am avut nicio posibilitate de a împiedica persoanele bolnave să iasă din spital, nu am avut nicio posibilitate de a dispune izolarea la domiciliu a persoanelor bolnave sau a persoanelor care au intrat în contact cu persoane bolnave, că n-am avut nicio posibilitate legală de a dispune carantinarea sau o serie de alte măsuri", a afirmat premierul, aflat într-o vizită în judeţul Călăraşi, scrie Agerpres.

El a vorbit, în context, de procesul adoptării acestei legi, în Parlament. "N-am înţeles, în Camera Deputaţilor s-a adoptat legea fără probleme, după care, în Senat, legea adoptată inclusiv de PSD n-a mai fost bună pentru senatorii tot PSD (...) Important este că s-a adoptat legea şi această lege ne permite să dispunem măsuri", a spus el.

Ludovic Orban a afirmat că autorităţile vor fi pregătite să ia "toate măsurile" prevăzute de lege. Astfel, a anunţat că luni va avea, în acest sens, o şedinţă la Ministerul Sănătăţii şi o "reuniune a tuturor instituţiilor centrale care au atribuţii în baza legii".

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, sâmbătă, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, informează Administraţia Prezidenţială.

Proiectul a fost adoptat de Senat, pe 16 iulie, după aproape o săptămână de dezbateri intense în cadrul Comisiei juridice.

Potrivit legii promulgate, măsura carantinei persoanelor se instituie pe baza afirmaţiilor ştiinţifice oficiale şi a definiţiei de caz, la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau în spaţiul desemnat de autorităţi cu privire la persoanele suspecte a fi infectate sau purtătoare ale unui înalt agent patogen care: a) sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel naţional, european şi internaţional de către organismele în domeniu; b) au intrat în contact direct cu cel puţin o persoană confirmată a fi infectată de o boală infecto-contagioasă.

În ceea ce priveşte măsura izolării la domiciliu, legea prevede că aceasta se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus. Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată nu poate fi dispusă în situaţiile in care informaţiile ştiinţifice oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv într-o unitate sanitară sau o locaţie alternativă ataşată acesteia.

Premierul a vizitat sâmbătă staţiile de pompare de la Sultana şi Făurei, din judeţul Călăraşi.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272