REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Orban: Moţiunea nu are şanse să treacă dacă nu apar repoziţionări din partea unor actori politici

Orban: Moţiunea nu are şanse să treacă dacă nu apar repoziţionări din partea unor actori politici

Replica API 5 februarie 2020 | 00:00 387

Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a reafirmat, marţi, că moţiunea de cenzură nu are numărul necesar de voturi pentru a trece de votul Parlamentului.

"Conform evaluării noastre, nu există numărul de voturi necesare astăzi. (...) Din punctul meu de vedere, astăzi, pe evaluarea pe care o avem, dacă nu apar repoziţionări din partea unor actori politici care să aibă o oarecare consistenţă numerică, moţiunea cum este astăzi (...) nu are şanse să treacă", a subliniat Orban, potrivit Agerpres.

El a susţinut că liderul Pro România, Victor Ponta, "încă mai poate să îşi schimbe părerea de zece ori până la momentul votului".

Premierul vorbit şi despre votul de învestitură a unui nou Guvern în cazul în care moţiunea de cenzură va fi adoptată.

"Legat de această eventualitate noi am luat decizia foarte simplă ca parlamentarii PNL să nu voteze învestirea niciunui guvern pentru a putea declanşa alegeri anticipate. (...) Dacă după ce ne-au dat jos prin moţiune de cenzură vor vota învestirea aceluiaşi guvern înseamnă că trebuie să se caute şi oricum cred că va râde toată ţara de ei", a spus Orban.

El a afirmat că Guvernul va continua să îşi angajeze răspunderea pe anumite proiecte de lege.

"În cazul în care moţiunea de cenzură va avea deznodământul pe care îl anticipez eu, va fi adoptată legea (privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin - n.r.). Noi vom continua să provocăm majoritatea parlamentară astfel încât să îi obligăm să depună moţiuni de cenzură ca să nu se poată adopta proiectele de lege pentru care ne angajăm răspunderea", a precizat Ludovic Orban.

Prim-ministrul a mai spus că este posibil să candideze la viitoarele alegeri parlamentare, dar că nu a luat încă o decizie în acest sens.

Ludovic Orban a avut marţi seara o întâlnire cu reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ai luat muie sica si acum te apara tactu plavanul si te numeste pentru a II a oara sa o mai iei inca o data
1
0
Aceasii ACTORII POLITICII au pus umarul la ... VENIREA ..PDL PNL LA PUTRE
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272