Oreste Teodorescu a scăpat de dosarul în care a fost condamnat pentru că a condus drogat
Oreste Teodorescu a scăpat de dosarul în care a fost condamnat pentru că a condus drogat
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestJurnalistul Oreste Teodorescu a scăpat de dosarul penal în care a fost condamnat pentru că a fost prins în timp ce conducea drogat. Teodorescu a primit un an de închisoare însă aplicarea pedepsei a fost amânată cu doi ani de zile. Anul în care a avut perioadă de supraveghere a expirat, așa că acum Oreste poate considera că nu mai are probleme penale.
În timpul perioadei de supraveghere, Teodorescu a primit vizitele consilierului de probațiune, a fost nevoit să raporteze schimbarea locuinței dar și orice deplasare pe care o făcea.
„Stabileşte în sarcina inculpatului Teodorescu Scarlat Alexandru Oreste pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența (…) altor substanțe. Amână aplicarea pedepsei închisorii astfel stabilită, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, suna sentința dată acum mai bine de doi ani.
Oreste a devenit violent când a fost oprit de poliție
Oreste Teodorescu a fost oprit în trafic în București, în noiembrie 2021. Jurnalistul a devenit violent cu oamenii legii, informa pe atunci Antena 3. În 2018, Oreste Teodorescu a fost audiat ca martor, la DIICOT Ploiești, în dosarul 'Cocaină pentru VIP-uri'. El a fost audiat în dosarul în care designerul Răzvan Ciobanu şi manelistul Elis Armeanca erau suspecţi, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.1° Constanța 





.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)


