REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
19.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Organizatorii festivalului Sziget au anulat două evenimente muzicale

Organizatorii festivalului Sziget au anulat două evenimente muzicale

Replica API 19 martie 2021 | 00:00 1079

Sziget Ungaria, organizatorul unuia dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa, a anunţat anularea VOLT Festival şi Balaton Sound, care ar fi trebuit să aibă loc la începutul verii, precizând că va decide în săptămânile următoare dacă va ţine principalul său eveniment, în august la Budapesta, informează Reuters, citată de Agerpres.

Din cauza pandemiei, compania organizatoare a anulat VOLT Festival, un eveniment desfăşurat în vestul Ungariei în iunie, precum şi Balaton Sound, la Lacul Balaton, care ar fi trebuit să aibă loc în iulie, anunţând că vor fi reprogramate pentru 2022.

''Vom hotărî ce vom face cu Sziget în câteva săpătmâni'', a precizat purtătoarea de cuvânt a companiei, Viktoria Veto.

Festivalul de la Sziget atrage în mod obişnuit câteva sute de mii de participanţi pe o insulă de pe fluviul Dunărea din capitala Ungariei. În 2020, au fost anulate toate cele trei evenimente.

Festivalurile organizate de companie - deţinută într-un procent de 70% de Providence Equity Partners, societate cu capital privat din Statele Unite, în urma unei achiziţii din 2017 - atrag un număr impresionant de vizitatori în Ungaria, unde turismul reprezintă mai mult de o zecime din producţia economică.

Pe scena Balaton Sound au urcat artişti precum Snoop Dogg, în timp ce VOLT a avut drept cap de afiş trupe ca Iron Maiden şi Faith No More.

''VOLT este primul nostru festival şi ar fi trebuit să-şi deschidă porţile în iunie'', a spus fondatorul, Norbert Lobenwein. ''Întrucât ne aflăm în mijlocul celui de al treilea val, nici măcar nu văd când am putea să începem vânzarea de bilete'', a mai spus acesta.

Zoltan Fulop, directorul Balaton Sound, a precizat că în mod obişnuit ar fi preconizat sosirea a zeci de mii de participanţi din toată Europa, dar cum nu se ştie dacă transportul internaţional va fi reluat până la mijlocul verii, este imposibil să faci vreun plan.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272