REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.1° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Orice copil poate fi pompier pentru o zi

Orice copil poate fi pompier pentru o zi

Replica API 10 septembrie 2012 | 00:00 85

Eveniment:

Eveniment:

Anul acesta, la 13 septembrie, de Ziua Pompierilor din România, se împlinesc 164 ani de la luptele din Dealul Spirii. Pentru a marca momentul, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea" al judeţului Constanţa organizează o serie de manifestări. Astfel, în data de 12 septembrie 2012, în intervalul orar 11:30 - 13:30, în faţă la City Park Mall se va organiza un concurs interactiv "Pompier pentru o zi" şi o demonstraţie de prim-ajutor medical. În paralel, celor prezenţi li se vor prezenta o autospecială de stins incendii, ambulanţa SMURD, echipamentul scafandrilor de intervenţie şi autospeciala CBRN (destinată intervenţiei în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice şi radiologice, pentru decontaminarea personalului de interventie dar şi a celui afectat). În incinta City Park Mall vor fi expuse desene cu tema "Misiunile pompierilor militari" realizate de un grup de copii asistaţi de World Vision, filiala Constanţa. La această activitate pot participa toţi copiii, indiferent de vârstă, anunţă pompierii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272