REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Ospătar din București, SĂLTAT de oamenii legii pe litoral: 'Nu cunosc traficanți de droguri!'

Ospătar din București, SĂLTAT de oamenii legii pe litoral: 'Nu cunosc traficanți de droguri!'

Replica API 4 octombrie 2019 | 00:00 355

Un tânăr din București, care lucrează ca ospătar, a fost condamnat la 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc și mare risc, pentru consum propriu. Decizia încă nu este definitivă și urmează a se judeca apelul,

Prin rechizitoriul întocmit de procurori s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului C.M.A., în vârstă de 20 de ani, din București, fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc și de mare risc, pentru consum propriu. Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut, în fapt, că, la data de 19.08.2018, organale de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu la festivalul Sunwaves din zona turistică Năvodari, la intrarea în incinta festivalului, potrivit rolii.ro, l-au depistat pe tânăr, în timp ce își confecționa o țigaretă artizanală. Procedând la efectuarea controlului corporal, în buzunarul din dreapta spate al pantalonilor, s-a găsit o țiplă din plastic transparent ce conținea 9 bucăți din staniol, în care se afla o substanță vegetală de culoare verde-oliv, trei comprimate de culoare verde sub forma logo-ului ”WhatsApp”, 6 comprimate de culoare galbenă ce prezentau pe una din fețe logo-ul ”EA7”, într-o folie din plastic transparent și o țigaretă confecționată artizanal în care se afla o substanță vegetală de culoare verde, în amestec cu tutun. Ulterior s-a stabilit că este vorba de Canabis și MDMA. ” În luna august a anului 2018, nu mai știu exact data, am plecat din București la festivalul Sunwaves din stațiunea Mamaia împreună cu mai mulți prieteni. În a doua seară de festival pe plaja din interior, am fost abordat de către un necunoscut, bărbat, căruia nu i-am reținut semnalmentele și care s-a oferit să îmi vândă droguri. Eu fiind consumator ocazional de droguri, în special pe la petreceri, am acceptat, astfel că am cumpărat de la el o mică cantitate de cannabis, 3 pastile de extasy cu logo-ul ,,Whatsapp” și 6 pastile de extasy cu logo-ul ,,Emporio Armani”, nu mai țin minte exact ce sumă am plătit pentru aceste droguri. Apoi, în incinta festivalului, mi-am confecționat o țigaretă cu cannabis, dar nu am apucat să o fumez, fiind depistat de organele de poliție cu toate cele arătate asupra mea. Polițiștii au întocmit proces-verbal cu cele constatate, pe care l-am semnat iar drogurile au fost ridicate de către aceștia. Nu cunosc persoane care se ocupă cu traficul de droguri, ce s-a întâmplat la festivalul Sunwaves a fost o simplă întâmplare. Recunosc fapta săvârșită și doresc să am o atitudine de cooperare cu organele judiciare în vederea aflării adevărului în prezenta cauză”, a declarat acesta.

Liliana IONIŢĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Buna ma numesc Marius sunt poreclit Verde din pecineaga zidar de meserie si peste o am pe Moldoveanu Andrewa la spania si deller de droguri
0
0
Acum o ora in parcarea de la Continental era un drogat care se chinuia sa urce intr-o masina neagra.
1
1
Dar nu se face nimic
2
1
Raducanu Raducanu Raducanu Raducanu Raducanu Raducanu Raducanu Raducanu Raducanu
4
1
Neispravit venetic din Bucuresti venit in Constanta sa faca smecherii. Nu isi gasea de munca in capitala ? Constanta devine tot mai mult un oras al neispravitilor alimaniti din toata tara sa faca smecherii si sa dea tunuri, nicaieri in tara, imbogatirile peste noapte nu merg ca aici.
1
1
O sa ajunga lumea sa bage cutitu si siringa in voi pe la festival-uri pentru astfel de capturi , meritati sa dea cu masina peste voi
4
2

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218