Pacienţii unui centru medical au primit un mesaj înspăimântător de Crăciun
Pacienţii unui centru medical au primit un mesaj înspăimântător de Crăciun
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn cabinet medical din nordul Angliei a speriat sute de pacienţi după ce le-a trimis un mesaj referitor la un diagnostic pozitiv pentru cancer în locul unei felicitări de Crăciun, relatează joi AFP care citează cotidianul The Sun.
La 23 decembrie, la ora 15:49, pacienţii centrului medical din Askern, în apropiere de oraşul Doncaster, au primit pe telefoanele lor mesajul "Diagnostic: cancer pulmonar agresiv cu metastaze". Textul, prin care li se cerea să completeze formularele aferente, se încheia printr-un simplu "Mulţumim".
La ora 16:11, a urmat un alt mesaj prin care pacienţilor li se prezentau "scuze sincere". "V-a fost trimis din greşeală. Mesajul nostru ar fi trebuit să fie: vă dorim un Crăciun fericit şi un An Nou bun".
Contactat de AFP, centrul medical nu a răspuns imediat unei solicitări de face comentarii.
Greşeala nu a fost pe gustul pacienţilor, unii dintre ei postând o captură de ecran cu aceste mesaje pe grupul de Facebook al centrului medical, alături de texte prin care îşi exprimau supărarea. "Încă o mare greşeală făcută de medici incompetenţi", a postat Carl Chegwin, în timp ce un alt utilizator a răspuns în comentariu: "Toată lumea din Askern a primit acest mesaj!!".
Potrivit The Sun, printre destinatarii mesajului s-a numărat un tată în vârstă de 57 de ani, care aştepta rezultatele analizelor pentru a afla dacă are cancer pulmonar. Chris Reed a declarat tabloidului că a încercat să contacteze centrul medical însă nu a reuşit deoarece linia era mereu ocupată. El s-a dus personal la centru unde a aflat că rezultatul analizelor era negativ, citează Agerpres.
Incidentul vine în contextul în care relaţiile între britanici şi medicii lor de familie sunt deseori tensionate, aceste centre medicale din sistemul public de sănătate, unde se presupune că pacienţii ar putea beneficia gratuit de monitorizare şi tratament, fiind copleşite după ani de austeritate.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
7.7° Constanța 


.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)







