Palaz a anunţat candidaţii PMP pentru primăriile Mangalia, Valu şi Lumina
Palaz a anunţat candidaţii PMP pentru primăriile Mangalia, Valu şi Lumina
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestFlorin Ţugurel
Organizaţia Judeţeană Constanţaa a Mişcării Populare a stabilit, în cadrul Colegiului Judeţean din data de 1 noiembrie, candidaţii la alegerile locale din 2016 pentru funcţia de primar în trei localităţi: Constantin Birbora (Mangalia), Florin Ţugurel (Valu lui Traian) şi Viorel Popescu (Lumina). „Am stabilit candidaţii la primărie pentru primele trei localităţi, după ce am evaluat activitatea fiecărei organizaţii în parte. Ne propunem ca până la sfârşitul anului să anunţăm cea mai mare parte a candidaţilor.
Am încredere deplină în domnii Constantin Birbora, Florin Ţugurel şi Viorel Popescu, că vor lucra în slujba cetăţeanului, sunt oameni extraordinari, oameni care şi-au exprimat interesul de a schimba în bine lucrurile în localităţile menţionate. Le urez mult succes!”, a declarat Claudiu Palaz, preşedinte MP Constanţa. Candidatul PMP la Primăria Valu lui Traian, Florin Ţugurel, a declarat: „Doresc să candidez pentru că cine nu încearcă nu reuşeste. În ceea ce priveşte şansele, din momentul în care te aliniezi la start, oricine poate avea o şansă indiferent cât de mică este. Sunt încrezător în mine şi în oamenii pe care îi am alături”.
Alexandra ANTON
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.5° Constanța 




.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









