Palaz a descoperit "cucuveaua-veselă" care îl denigrează în Consiliul Judeţean
Palaz a descoperit "cucuveaua-veselă" care îl denigrează în Consiliul Judeţean
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrefectul spune că persoana care îl vorbea de rău consulta des psihoterapia.net
Prefectul spune că persoana care îl vorbea de rău consulta des psihoterapia.net
Prefectul Claudiu Iorga Palaz a făcut ieri, un briefing de presă pe tema blogului "Cuveaua-veselă", care, spune el, i-ar fi stricat imaginea în ultimele luni, postând pe blog o serie de cuvinte jignitoare. După ce s-a consultat cu specialiştii în calculatoare şi a analizat situaţia, prefectul a anunţat că în spatele blogului s-ar ascunde o persoană de la Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), motiv pentru care este decis să facă şi o plângere penală la adresa lor. Drept urmare, în urma analizei pe care a făcut-o cu specialiştii în IT, a ajuns la concluzia că trebuie să facă următoarea adresă: "Vă rugăm să ne confirmaţi dacă IP-ul cu numărul 6223195165 pe care l-am identificat din cele 195 de accesări ale Prefecturii Constanţa, deci are o pasiune pentru noi, este alocat instituţiei dumneavoastră. Menţionăm că de pe acest IP au fost publicate articole denigratoare la adresa prefectului", a precizat Palaz. Tot de la acest IP, a completat prefectul, a mai fost accesat, la fel de des, un site, respectiv www.psihoterapia.net. Aici, cei de la CJC au citit articole precum "Au revenit atacurile de panică", "Drogurile ne fac fericiţi", "Cum te descurci cu o rudă cu probleme psihice", "Cum pot să fac să scap de atracţiile homosexuale", "Nu cred că şcoala este importantă", "Despre sinucidere, fantome şi pisici" etc. "Cred că cel care a accesat acest site are o problemă. Oricum, tot ce a fost denigrator la adresa mea a pornit de la calculatoarele lor şi voi face plângere penală. Sper, însă, ca ei să recunoască ce-au scris şi dacă n-o vor face, asta dovedeşte încă o dată cât sânge au în ei cei de la CJC", a încheiat reprezentantul Guvernului în teritoriu. Cum în cadrul conferinţei prefectul a făcut aluzie la faptul că cel care ar fi postat pe blogul amintit ar putea fi purtătorul de cuvânt al CJC, Cristian Moldovanu, ne-am adresat acestuia pentru un punct de vedere. "Nu am nici o legătură cu acel blog", a spus Moldovanu, care a mai comentat că este posibil ca Palaz să se fi îndreptat împotriva sa cu declaraţiile urmare a unui incident petrecut la Bărăganu. Mai precizăm că în cursul zilei de ieri blogul "Cuveaua-veselă" nu mai putea fi accesat.
Mirabela PANFIL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News