REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
16.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Palaz: "Tusac nu are ce căuta în primărie, decât dacă are de luat vreo adeverinţă"

Palaz: "Tusac nu are ce căuta în primărie, decât dacă are de luat vreo adeverinţă"

Replica API 25 noiembrie 2011 | 00:00 79

Prefectul a atacat joi, la Tribunal, mai multe hotărâri printre care şi cea de numire a lui Constantin Filimon în funcţia de viceprimar al Mangaliei. Ca urmări atacării şi suspendării acestei hotărâri, prefectul Claudiu Palaz a numit în funcţia de viceprimar, pe Ion Mincă, cu atribuţii de primar. Tot joi, prefectul a mai atacat alte două hotărâri (votate la un moment dat de consilierii mangalioţi): numirea lui Sorin Andrei în funcţia de viceprimar şi suspendarea lui Ion Mincă din funcţia de viceprimar.

Prefectul Claudiu Palaz a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Filimon Constantin este nelegal pe funcţia de viceprimar al Mangaliei şi că a depus acţiune în instanţă în acest sens. Reamintim că Filimon Constantin a preluat atribuţiile de primar interimar al Mangaliei, după eliberarea din funcţie a lui Claudiu Tusac. Având în vedere şi situaţia lui Constantin Filimon, viceprimar este Ion Mincă, a anunţat prefectul. Totodată, Mincă preia şi atribuţiile de primar. "Am întocmit ordinul 779/2011 prin care revoc ordinul 774/ 2011, prin care l-am numit pe Constantin Filimon să ia atribuţiile primarului. Drept pentru care noul viceprimar este Ion Mincă, care va prelua şi atribuţiile de primar interimar Mangalia", a spus prefectul. "Fac apel către Mincă să rezolve problema căldurii în Mangalia şi să introducă în legalitate consiliul local", a continuat el. Ion Mincă a declarat că nu se aştepta la această decizie, însă se simte onorat. "M-a luat prin surprindere această hotărâre. Sper că voi reuşi să reglez lucrurile. Felicitări lui Claudiu Palaz. Nu neapărat că m-a numit primar, din contră, sunt conştient că mă angajez la o treabă foarte grea. Îl felicit că a avut curajul să-l demită a doua oară pe Claudiu Tusac şi promit că nu o să-l fac de ruşine", spus primarul interimar al Mangaliei, Ion Mincă. Mai mult, acesta a mai precizat faptul că va face tot posibilul să arate cetăţenilor mangalioţi pe cine au votat. "Locul lui Tusac este la puşcărie, nu la primărie. O să găsesc o soluţie să arăt cetăţenilor ce a făut Tusac în aceşti ani la primărie. Niciodată nu a făcut nimic în interesul obştesc, ci doar în interesul personal", a mai declarat Mincă. Odată ce se va instala în funcţie, Mincă şi-a propus să rezolve trei priorităţi, iar prima pe listă este problema căldurii. "În primul rând vreau să rezolv problema cetăţenilor cu căldura, un alt aspect este să aflu cine a efectuat lucrările la borduri, să verific contractele şi să reîncepem aceste lucrări care au fost sistate odată cu demisia lui Tusac. Nu ştiu de ce, probabil ca să arate Tusac că fără el nu se întâmplă nimic în Mangalia. O altă problemă urgentă sunt persoanele defavorizate, care locuiesc în barăci, fără apă, fără căldură. Nu ştiu cum Tusac a putut să-i lase aşa", a mai spus Ion Mincă. Revenind la conferinţa organizată de prefectul Claudiu Palaz, acesta a spus că le-a făcut plângere penală pentru abuz lui Claudiu Tusac (fostul primar), Bogdan Maganu, Gheorghe Mazilu (consilieri) şi Adina Trepăduş (consiliera primarului). Motivul: ei au primit bani, în baza unui contract de prestări servicii pentru Festivalul Callatis din 2009, în sumă de 50 de milioane de lei vechi fiecare. "Vă daţi seama cât se fură la Mangalia?! Să vedeţi ce artişti avem în Consiliul Local Mangalia. I-aţi văzut cumva pe scenă, în 2009? Eu nu şi, dacă au fost, să demonstreze. Este un abuz în serviciu, au fost deturnate aceste fonduri şi voi face plângere penală. Este fapt de corupţie că s-a plătit din bani publici aceşti consilieri, care n-au niciun fel de calitate", a mai spus prefectul, referindu-se la Maganu, Mazilu şi Trepăduş. Cât despre Claudiu Tusac, care susţine sus şi tare că el este primar, Palaz a spus: "Administraţia Mangalia este praf. Îl văd pe Tusac că iese pe toate posturile media şi spune că este primar, când, de fapt, este eliberat, nici măcar suspendat. Nu are ce căuta în această primărie decât dacă are de luat vreo adeverinţă", a adăugat Palaz.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272