REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.8° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
9.8° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Până de 1 mai, inspectorii OPC iau la puricat hotelierii

Până de 1 mai, inspectorii OPC iau la puricat hotelierii

Replica API 18 aprilie 2012 | 00:00 77

Hotelierii au intrat în atenţia inspectorilor din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, întrucât se apropie sezonul estival. Aşadar, până la marea distracţie ce se anunţă de 1 Mai, pe litoralul constănţean, se vor verifica amănunţit atât condiţiile de cazare cât şi raportul calitate-preţ. Potrivit lui Dionisie Culeţu, şeful OPC, controalele se vor demara în perioada imediat următoare şi vor dura până la 1 mai. "Trebuie să intrăm şi pe partea aceasta. Am terminat cu produsele tradiţionale specifice Paştelui şi avem în vizor hotelierii cu tot ce înseamnă condiţii de cazare, preţuri, calitate", a declarat, pentru "Replica", Dionisie Culeţu, directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa. Aceste controale sunt doar o mică parte din tematicile ce urmează a fi desfăşurate pe raza municipiului Constanţei, în perioada de dinaintea sezonului estival, atenţionează Culeţu agenţii economici.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212