REPLICA ONLINE CONSTANTA

1.4° Constanța Lun., 9 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7638
1.4° Constanța Luni, 9 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7638
 

Panică la Mangalia: locuitorii municipiului ar putea îndura frigul la iarnă

Panică la Mangalia: locuitorii municipiului ar putea îndura frigul la iarnă

Conducerea Callatis Therm spune că nu are probleme, dar că aşteaptă banii de la primărie

Replica API 13 octombrie 2011 | 00:00 228

Conducerea Callatis Therm spune că nu are probleme, dar că aşteaptă banii de la primărie

Panică la Mangalia: locuitorii municipiului ar putea îndura frigul la iarnă

Consilierii PDL din Mangalia susţin că în această iarnă firma care furnizează agent termic va fi depăşită de situaţie: rezervoarele de combustibil sunt aproape goale, iar societatea, Callatis Therm, nu va avea resurse financiare pentru a se aproviziona. "Există riscul ca în această iarnă, deşi a fost mărit preţul la gigacalorie, să nu avem căldură", declară Paul Foleanu, consilier PDL. El mai spune că momentan ar exista resurse doar pentru furnizarea de apă caldă, dar când va fi frig şi va trebui să pornească şi căldura în calorifere... acest lucru nu se va întâmpla! Mai puţin panicat s-a arătat a fi consilierul PNL Lucian Vişa, care a spus că ar fi ilogic ca într-o iarnă de dinaintea campaniei electorale să nu existe căldură în apartamente. El a mai spus că, indiferent de datoriile pe care Primăria Mangalia le are către Callatis Therm, societatea va continua să furnizeze agent termic, pentru că aşa va avea bani de încasat, indiferent de întârzierea plăţii. Contactat de "Replica", reprezentantul Callatis Therm, Nikitas Simion a precizat: "Momentan, nu avem probleme cu aprovizionarea cu combustibil. În sezonul de încălzire însă, pentru continuarea funcţionării, primăria va trebui să înceapă să achite datoriile restante la societate".

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.