Paolo Dybala de la echipa de fotbal AS Roma este aproape de revenirea pe gazon după o absență de trei luni
Paolo Dybala de la echipa de fotbal AS Roma este aproape de revenirea pe gazon după o absență de trei luni
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPaulo Dybala urmează să revină în lotul echipei AS Roma pentru meciul de sâmbătă de la Bologna, din Serie A, atacantul argentinian efectuând marți o sesiune completă de antrenament cu coechipierii săi, la exact 90 de zile după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchiul stâng, scrie Football Italia.
Fostul jucător al lui Juventus a fost indisponibil din ianuarie, fiind operat după ce a suferit o ruptură la meniscul extern al genunchiului stâng.
Conform ziarului La Gazzetta dello Sport, revenirea sa la antrenamentele colective este un impuls semnificativ pentru antrenorul Gian Piero Gasperini, în contextul în care echipa încearcă să obțină un loc de Liga Campionilor în ultimele săptămâni ale sezonului.
Dybala va aduce o doză binevenită de creativitate pentru Roma, care a trebuit să se descurce fără unul dintre cei mai imprevizibili și periculoși atacanți ai săi într-o perioadă crucială a sezonului.
Rămâne de văzut dacă Dybala va fi titular pe Dall'Ara sau va intra din postura de rezervă, dar prezența sa în lot îi va oferi lui Gasperini o opțiune suplimentară în atac de care nu a avut parte timp de trei luni.
AS Roma a primit și alte vești bune, Wesley fiind complet recuperat după accidentarea la bicepsul femural suferită în timpul meciului amical Brazilia - Franța.
Brazilianul poate fi considerat complet disponibil pentru selecție, în timp ce Roma se pregătește pentru ceea ce promite a fi o ultimă parte decisivă a stagiunii, citează Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.1° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)