REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Papa Francisc şi-a început vizita în Bulgaria

Papa Francisc şi-a început vizita în Bulgaria

Replica API 6 mai 2019 | 16:19 487

Papa Francisc şi-a început vizita în Bulgaria

Papa Francisc

Papa Francisc a sosit duminică în Bulgaria, în cadrul unui turneu de trei zile în Balcani menit să ilustreze deschiderea suveranului pontif faţă de creştinii ortodocşi şi care va cuprinde şi o vizită la altarul din Skopje al Maicii Tereza, canonizată de Francisc în 2016, transmit BTA, dpa şi AFP.

Papa Francisc a fost întâmpinat duminică dimineaţa pe aeroportul din Sofia de premierul Boiko Borisov şi patru copii îmbrăcaţi în costume populare.

Premierul bulgar i-a mulţumit Papei pentru că a acceptat să-i viziteze ţara, iar primele cuvinte ale Papei au fost: "Mă rog realmente pentru pace". Tot pe aeroport a avut loc tradiţionalul schimb de cadouri, prilej cu care Papa a primit între altele o icoană a Sfinţilor Chiril şi Metodiu şi iaurt bulgăresc.

Suveranul Pontif a fost condus apoi la palatul prezidenţial, unde a fost întâmpinat în cadrul unei ceremonii oficiale de preşedintele Rumen Radev, ceremonie la care au mai luat parte preşedinta Parlamentului Ţveta Takaianceva, ministrul de externe Ekaterina Zaharieva şi primarul Sofiei Iordanka Fandakova.

Cea de-a 29-a călătorie apostolică a Papei Francisc de când a devenit capul Bisericii catolice, în 2013, va mai cuprinde duminică o întâlnire cu patriarhul Bisericii ortodoxe bulgare Neofit şi o rugăciune la Catedrala Nevski din Sofia. Biserica ortodoxă bulgară a exclus însă oficierea de slujbe interreligioase.

Luni, Papa va vizita, între altele, un centru pentru refugiaţi, înainte de a porni spre Macedonia de Nord.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere