REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Parfumuri contrafăcute și alte produse depistate de polițiștii de frontieră în mai multe mașini

Parfumuri contrafăcute și alte produse depistate de polițiștii de frontieră în mai multe mașini

Robert NENCIU 3 august 2025 | 11:00 425

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit în urma în urma verificării mai multor mijloace de transport peste 6.000 articole susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 1.370.300 lei

Parfumuri contrafacute si alte produse depistate de politistii de frontiera in mai multe masini

În perioada  01-02.08.2025, la diferite intervale orare, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu - Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Compartimentului Sprijin Operativ - Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au desfășurat o acțiune de control pe DN5, în urma căreia au verificat mai multe autocare aparținând unor operatori de transport persoane ce efectuau curse regulate pe ruta Turcia – România.

Parfumuri contrafacute si alte produse depistate de politistii de frontiera in mai multe masini

În urma controlului efectuat, au fost descoperite 6.039 articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, marochinărie și parfumerie, susceptibile a fi contrafăcute, inscripționate cu denumirea unor mărci protejate.

Bunurile descoperite, estimate la o valoare totală de aproximativ 1.370.300 de lei, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și urmează a fi introduse în camera de corpuri delicte a instituţiei, întrucât deținătorii acestora nu au putut prezenta documente de proveniență.

În prezent, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere