REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Părinţii din Constanţa trag un SEMNAL DE ALARMĂ: este nevoie URGENT de o Secţie de Neurologie Pediatrică!

Părinţii din Constanţa trag un SEMNAL DE ALARMĂ: este nevoie URGENT de o Secţie de Neurologie Pediatrică!

Replica API 9 ianuarie 2018 | 11:35 672

foto cu rol ilustrativ

Părinții constănțeni iau atitudine și solicită înființarea unei secții de neurologie pediatrică. În contextul creșterii numărului de prichindei diagnosticați cu afecțiuni neurologice, o astfel de secție într-o unitate spitalicească din județul Constanța este absolut necesară. În prezent, copiii cu afecțiuni neurologice sunt tratați ambulator, în centre private sau prin Centrul de Sănătate Mintală Copii și Adolescenți, din cadrul Spitalului Clinic Județean „Sf. Andrei” Constanța.

Neurologia pediatrică este specialitatea medicală care se ocupă cu diagnosticarea și tratarea afecțiunilor sistemului nervos central și periferic și ale sistemului muscular la copii. E lesne de înțeles că este vorba despre o specialitate cu un rol esențial în evaluarea neurologică a copiilor, pentru depistarea și tratarea bolilor care afectează sistemul nervos. Traumatisme cranio-cerebrale, convulsii febrile, epilepsie, întârzierile în dezvoltarea neuropsihomotorie, tulburările de limbaj, paraliziile cerebrale, malformațiile și tumorile sistemului nervos, afecțiunile neuromusculare – amitrofii spinale, distrofii musculare, neuropatii – tulburări de echilibru, deficiențe motorii etc sunt afecțiuni care trebuie depistate din vreme și impun consultații periodice, tratament și, la nevoie, internare într-un mediu spitalicesc. În Constanța, părinții se pot adresa Centrului de Sănătate Mintală Copii și Adolescenți din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța. Ulterior, copiii cu afecțiuni neurologice, chiar și dintre cele mai grave, sunt internați în cadrul Secției de Pediatrie din cadrul Spitalului Județean Constanța, unde acordă consultații un medic neurolog pediatru. Sunt părinți, însă, care consideră că este nevoie de mai mult pentru micuții cu afecțiuni neurologice.

Drept pentru care, un părinte a luat inițiativa și a pornit o petiție online prin care cere „înființarea secției de neurologie pediatrică în județul Constanța”. „Consider că, în județul Constanța” este nevoie de existența unei astfel de secții, deoarece sunt foarte multe cazuri de copii din județul Constanța diagnosticați cu boli neurologice. Avem nevoie de existența unei astfel de secții pentru tratarea copiilor noștri, pentru o șansă reală la viață și la o viață normală!”, este mesajul Iuliei Inta, autoarea petiției online. În doar câteva zile, petiția a strâns sute de semnături, dovadă că nevoia înființării acestei secții este reală și stringentă!

Dr. Cătălin Grasa: „Am spus și o repet, este nevoie de un spital de copii în Constanța!”

Inclusiv medicii din județul Constanța susțin ideea și nevoia existenței unei astfel de secții. De altfel, de ani buni, atât medici neurologi, cât și puținii doctori care au și specialitatea de neurologie pediatrică din județul nostru au tot atras atenția cât de multe trebuie făcute în acest domeniu, totul pentru binele copiilor!

Potrivit dr. Cătălin Grasa, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța, este nevoie de un spital de copii în județul Constanța. Pe actualele structuri, pe actualula dimensiune a Secției de Pediatrie din spital nu se mai pot face prea multe, și așa numărul de paturi fiind prea mic față de nevoile reale, ținând cont de faptul că în spațiul respectiv și cu actualul personal sunt tratați copiii din întreg județul, cât și din tot județul Tulcea!

„Este nevoie de o nouă structură, de un spital de copii. Nu se poate ca Spitalul Clinic Județean Constanța să fie singura structură care să susțină îngrijirea copiilor din Constanța, dar și din județele limitrofe. Am spus și o repet, este nevoie de un spital de copii. Dacă este să privim în alte județe, vedem că au și spitale pentru copii, nu doar o secție! La noi, ce am moștenit după 89, cu aceea am rămas! Nu mai avem Spital Municipal, nu avem spital de pediatrie și sunt necesare”, ne-a declarat dr. Cătălin Grasa.

Spitalul Regional Constanța poate fi o soluție!

Un răspuns la nevoile copiilor cu afecțiuni neurologice ar putea fi Spitalul Regional Constanța, care a reintrat în cărți, odată cu aprobarea de către Guvern a demarării procedurilor necesare pentru construirea a cinci spitale regionale, printre care și în județul nostru. O astfel de secție ar putea fi înființată în cadrul acestei unități spitalicești. Dar nu se poate să nu remarcăm faptul că demersuri pentru înființarea acestei instituții regionale au fost făcute și în urmă cu aproape zece ani, pentru ca la un moment dat să fie oprite. Rămâne de văzut dacă, de această dată, vor fi duse la îndeplinire!

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
si mamicile ingerasilor morti acolo trageau acel semnal... de alarma.ce sa facut niiiimic va spun eu.nemernicilor.
1
0
Sa ma kak in palazu mare
1
0
Nu mai sunt locuri? Eu zic sa va duceti de mici nebunii acolo pentru ca, la final, tot acolo ajung. Si ii familiarizati de mici cu locul si metodele!
2
3
pana la construirea unui nou spital regional, infiintati macar o sectie de neurologie pediatrica intr-unul din spitalele deja existente !!!
7
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367