REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.3° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Parlament: Şapte membri au fost numiţi în Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

Parlament: Şapte membri au fost numiţi în Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării

Replica API 1 iulie 2020 | 00:00 1060

Plenul Parlamentului a numit, marţi, şapte membri în Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) - Claudia-Sorina Popa, Adrian Diaconu, Horia Grama, Asztalos Csaba, Jura Cristian şi Cătălina Olteanu - pentru mandate complete de 5 ani şi Maria Moţa - pentru un rest de mandat care expiră în 2023, scrie Agerpres.

Comisiile juridice şi pentru drepturile omului din Senat şi Camera Deputaţilor şi Comisia pentru egalitate de şanse din Cameră au acordat, luni, 23 de avize favorabile şi unul negativ pentru candidaţii pe şapte locuri vacante din Colegiul Director al CNCD.

Iniţial, 26 de candidaţi s-au înscris pentru ocuparea a şase mandate complete de membru în Colegiul Director al CNCD şi un rest de mandat, până în 2023. Ulterior, doi candidaţi s-au retras şi unul a primit aviz negativ.

Cei 23 de candidaţi, cu avize favorabile în Comisiile de specialitate, au primit următoarele voturi în plen:

1. Claudia-Sorina Popa - 295 voturi "pentru" şi 27 "împotrivă"

2. Adrian-Nicolae Diaconu - 286 voturi "pentru" şi 36 "împotrivă"

3. Horia Grama - 293 voturi - "pentru" şi 29 "împotrivă"

4. Cristian Jura - 298 voturi "pentru" şi 24 "împotrivă"

5. Asztalos-Ferenc Csaba - 288 voturi "pentru" şi 34 "împotrivă"

6. Cătălina Olteanu - 271 voturi "pentru" şi 51 "împotrivă"

7. Maria Moţa - 288 voturi "pentru" şi 34 "împotrivă"

8. Marta-Iozefina Bencze - 3 voturi "pentru" şi 319 "împotrivă"

9. Mădălina Tomescu - 4 voturi "pentru" şi 318 "împotrivă"

10. Andrei Busurca - 4 voturi "pentru" şi 318 "împotrivă"

11. Noni-Emil Iordache - 1 vot "pentru" şi 321 "împotrivă"

12. Laurenţiu Tănase - 1 vot "pentru" şi 321 "împotrivă"

13. Luminiţa Gheorghiu - 2 voturi "pentru" şi 320 "împotrivă"

14. Daniela Tontsch - 9 voturi "pentru" şi 313 "împotrivă"

15. Veronica-Tatiana Sandu - 1 vot "pentru" şi 321 "împotrivă"

16. Lavrin-Ioan Covaci - 0 voturi "pentru" şi 322 "împotrivă"

17. Florin Danciu - 0 voturi "pentru" şi 322 "împotrivă"

18. Ilie Dincă - 1 vot "pentru" şi 321 "împotrivă"

19. Ionuţ Mavrichi - 21 voturi "pentru" şi 301 "împotrivă"

20. Luminiţa-Gabriela Pruteanu - 0 voturi "pentru" şi 322 "împotrivă"

21. Valentina-Filofteia Şerban - 0 voturi "pentru" şi 322 "împotrivă"

22. Daniela Ştefănescu - 0 voturi "pentru" şi 322 "împotrivă"

23. Dan Tanasă - 42 voturi "pentru" şi 280 "împotrivă".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Fiinte mai lipsite de coloana vertebrala precum romanii n-ai sa mai gasesti in lumea asta!
0
0
nici munca fara paine . da paine fara munca
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272