REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Parlamentarii vor fi trimiși pe front, să lupte la război - Ninel Peia a depus un proiect de lege la Senat

Parlamentarii vor fi trimiși pe front, să lupte la război - Ninel Peia a depus un proiect de lege la Senat

Marius Cristian NITU 4 iulie 2025 | 00:00 564

Senatorul Conservator Ninel Peia a depus un proiect de lege la Senat, prin care cere ca parlamentarii să fie trimiși pe front să lupte pentru România în caz de război.

Parlamentarii vor fi trimisi pe front, sa lupte la razboi - Ninel Peia a depus un proiect de lege la SenatSenatorul Ninel Peia

Ninel Peia acuză că există două categorii de cetățeni, cei care fac legi și au statut special și cei efectiv merg la luptă și riscă să moară pentru legile date de alții.

"Există momente în istoria unui neam în care datoria și onoarea nu mai pot fi tăcute în numele comodității sau al excepțiilor croite în vremuri de tihnă. În fața unei primejdii pentru țară, nu există două categorii de cetățeni, unii care scriu legi și alții care le respectă cu prețul vieții. Toți suntem fiii aceleiași Românii, țară pe care am jurat, fiecare după puterile și rostul său, să o slujim cu viața dacă este nevoie. 

Actuala prevedere din Statutul senatorilor și deputaților, care îi sustrage pe aceștia de la îndatorirea militară în caz de mobilizare, asediu ori război, este o rămășiță anacronică și rușinoasă a unor vremuri în care demnitățile se confundau cu imunitatea la datoria națională. Ea contrazice nu doar principiile Constituției, care spune limpede că „toți cetățenii au dreptul și obligația să apere România”, ci și spiritul de jertfă care a însoțit destinul acestui popor de-a lungul istoriei sale.

Să nu uităm, onorați colegi, că pe fronturile marilor războaie ale Națiunii Române au căzut, cu arma în mână, nu doar plugari și ostași, ci și primari, învățători, medici, preoți, deputați și senatori, toți uniți în fața aceluiași steag. Să nu permitem ca în vremuri de restriște să se creadă că unii sunt chemați la sacrificiu, iar alții la adăpost.

Prin prezenta propunere de lege, restabilim nu doar un principiu de drept, ci o datorie morală, ca toți demnitarii aleși să împărtășească aceleași obligații militare cu restul Neamului Românesc, în caz de mobilizare, stare de asediu sau de război. Este o lege a demnității naționale, o întoarcere la firesc, o lecție de solidaritate, care va arăta că cei care decid destinele țării nu se sustrag pericolelor pe care le aștern asupra celorlalți.

Adoptarea acestei legi nu înseamnă doar eliminarea unui privilegiu, ci restaurarea onoarei parlamentului în fața propriului popor". conform stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cinci vicepremieri din care trei fara portofoliu. Va bateti joc de noi ? Reduceti cu 20% numarul functionarilor din administratiile publice centrale si locale. Desfiintati toate consiliile de administratie, sunt inutile si consumatoare de bani publici. Desfiintati functiile de consilieri personali ai primarilor. Primarul Constantei are 6 consilieri personali. Sunt suficienti consilierii locali. Reduceti numarul de parlamentari si creati parlamentul unicameral asa cum s-a votat la referendum. Desfiintati pensiile si indemnizatiile speciale. Anulati toate sporurile din sistemul bugetar. Aplicati impozitarea progresiva a salariilor si veniturilor. Dati afara pensionarii din sistemul bugetar.
1
0
ba ne iei de gusteri?
6
0