REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Parlamentul a respins propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Parlamentul a respins propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis

Mariana MURAT 3 februarie 2025 | 00:00 1824

Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au respins, sâmbătă, propunerea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis.

Parlamentul a respins propunerea de suspendare a presedintelui Klaus IohannisKlaus Iohannis

Membrii BPR au considerat că propunerea de suspendare a preşedintelui nu a respectat procedura de depunere aşa cum este ea prevăzută în Regulamentul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, şi anume, nu fost depusă concomitent la Birourile Permanente ale Camerelor Parlamentului, scrie Agerpres.

Pe 16 ianuarie, Partidul Oamenilor Tineri a anunţat că 161 de parlamentari POT, AUR şi SOS au semnat pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, iar semnăturile au fost depuse la preşedintele Camerei Deputaţilor.

Anamaria Gavrilă, preşedinta POT, a declarat că formaţiunea sa a iniţiat acest demers pentru că România „trebuie să-şi păstreze parcursul democratic”.

Am înregistrat iniţiativa de suspendare a lui Klaus Iohannis. Este o iniţiativă POT la care s-au alăturat şi parlamentari ai partidului AUR şi parlamentarii partidului SOS. Sunt în total 161 de semnături. Minim erau necesare 155 pentru a declanşa această procedură de suspendare. Am vrut să vedeţi că nu stăm degeaba, ne mişcăm, încercăm, împreună cu AUR, să obţinem şi o dezbatere în sesiune extraordinară de urgenţă a acestei iniţiative”, a transmis Anamaria Gavrilă.

Parlamentul a respins propunerea de suspendare a presedintelui Klaus IohannisAnamaria Gavrilă

Potrivit Constituţiei, în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, respectiv 234, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor, respectiv 155 parlamentari.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ales de popor,Parlamentul este impotriva poporului. Este rezultatul inteligentei cu care voteaza in general romanimea.
1
0
Să îl dai jos pe omu'?Nu îți stă bine cu dinți în gură sau fără ceva dosare penale?Că doar nu suntem în democrație și nu știam asta.
3
1
Bah ce i-a dus mintea pe oportunisti astia de la pot, pana la alegeri erau cu pesedeul si cand au vazut ca kakalin e pe val, au sucit-o. Electoratul naiv si needucat, a halit-o ca pelicanul. Ei, bine mersi pe lefuri babane. Oare de ce orice partid de garsoniera nou infintat are dreptul sa participe la alegeri? Ar trebui introdusa o vonditie de vechime a unui partid, macar 2 ani. Si va intreb, daca alegerile prezidentiale au fost anulate, de ce partidele care au avut campanie electorala deconteaza cheltuielile de campanie? Banii nostri, ai pr0stimii care cotizeaza.
14
5
Nu e mai bine sa-l incoronam pe gagiul asta ? E ditai dulapul,merge aia cu ,, inaltimea sa'', da bine in poza, are deja lachei in jurul lui, ce mai,sa-l facem rege ! Sa crape de oftica regii manelelor,imparatul Iulian,regele c****a,reginele si regii numiti asa de presa referitor la cei care ragaie cica muzica. O sa fim si noi ca englezii,nu vreti?
10
5
politruci fac front comun, pentru noi sau pentru ei?
8
2
DAY CU BOTU K ROBOTU IN KUR SA ITI VIR PYSHKOTU
3
4
cu Minoritățile au votat pentru menținerea lui Iohannes la Cotroceni. USR-ul s-a abținut, adică nu au curajul de aș pierde avantajele. Trăiască Suveranistii adevărați.
16
2
Cine dreaqu mai este si patzachina asta? Toate jagardelele au ajuns prin Parlament cu BOT-ul ca atata POT. Hai sict!r!
15
7
l-at votat cu doua maini doua mandate, acum e prea tarziu sa-l injurati!
13
2
Tradatorii neamului romanesc!
19
2
Oricum șade degeaba acolo ... pentru noi r*mânii , dar cu folos pt alții!
25
3
Erau destule semnaturi, sa-l dea afara pe hodorog
24
4