Parlamentul European forțează modificarea legislației privind comunitatea LGBT și amenință cu blocarea fondurilor europene. Video
Parlamentul European forțează modificarea legislației privind comunitatea LGBT și amenință cu blocarea fondurilor europene. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestLa nivelul Parlamentului European și cel al Comisiei Europene apar tot felul de propuneri prin care încearcă impunerea unei legislații în fiecare stat european privind drepturile LGBT și acceptarea căsătoriilor persoanelor de același sex. Europarlamentarul Claudiu Târziu a declarat în plenul Parlamentului European faptul că acolo respectarea statului de drept este luată în considerare doar când le convine celor care conduc acum destinele Europei. Târziu a declarat în exclusivitate pentru Replica de Constanța că adoptarea și impunerea unei astfel de legislații calcă în picioare suveranitatea statelor europene. El a mai spus că în continuare se va forța modificarea acestei legislații și statele care se vor opune vor fi amenințate cu blocarea fondurilor europene.
Anumite teme ale Parlamentului și Comisiei Europene sunt respinse de mare parte din statele care fac parte din Uniunea Europeană. Una dintre acestea este legată de comunitatea LGBT și căsătoria între persoanele de același sex. La nivelul Parlamentului și Comisiei Europene au existat numeroase tentative de fi adoptată o legislație în acest sens, legislație care ulterior să fie impusă fiecărui stat membru al Uniunii Europene.
Eurodeputatul român Claudiu Târziu a declarat în exclusivitate pentru Replica de Constanța că astfel de tentative de încălcare a suveranității statelor membre UE au existat și vor exista în continuare.
”Sunt tot felul de propuneri venite din partea Comisiei privind politicile publice pe care trebuie să le amendăm și față de care trebuie să ne poziționăm. Sunt și subiecte extrem de grave care se discută și asupra cărora se iau decizii importante, care trebuie comunicate public, dar care nu sunt comunicate.
De exemplu, a avut loc o dezbatere de câteva ore, pornind de la marșul LGBT din Budapesta, la care au participat și aproximativ 70 de europarlamentari din mai multe țări. Printre ei s-a numărat și un europarlamentar român, Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului și membru al grupului Verzilor.
Marșul ilegal al LGBT din Ungaria
Marșul respectiv – la care au luat parte circa 200.000 de persoane – a fost declarat ilegal, deoarece în Ungaria există o lege care interzice astfel de manifestări publice. Cu toate acestea, autoritățile maghiare nu au intervenit, contrar temerilor exprimate de organizatori. Au permis desfășurarea pașnică a marșului. Totuși, această manifestație a generat o amplă dezbatere în Parlamentul European.
De ce? Pentru că reprezentanții partidelor de stânga au cerut adoptarea unei legi care să impună tuturor statelor membre – peste voința lor, peste suveranitatea lor și peste legislațiile naționale – obligativitatea de a permite organizarea unor astfel de manifestări ale comunităților LGBT. În plus, au cerut modificarea legislației pentru a permite parteneriatele între persoane de același sex, denumite impropriu „căsătorii””, a declarat pentru Replica de Constanța Claudiu Târziu.
Șantaj european pentru țările care nu vor adopta legea LGBT
El a precizat că mai multe țări membre ale UE nu au adoptat o astfel de lege și nici nu vor să o facă. Cu toate acestea, potrivit lui Claudiu Târziu, se fac presiuni foarte mari ca aceste țări să adopte o astfel de legislație, și se merge chiar până la un șantaj cu blocarea fondurilor europene.
”Multe țări europene nu au adoptat o astfel de legislație și nici nu doresc să o facă. Unele, precum Ungaria sau Slovacia, au prevăzut în Constituție interdicția de a recunoaște asemenea căsătorii. Prin forța majorității, unii vor să schimbe această realitate. Astfel, s-au purtat discuții aprinse nu doar despre ideologizarea politicilor europene, ci și despre amenințarea la adresa inocenței copiilor și, nu în ultimul rând, despre suveranitatea națiunilor.
Mai suntem noi națiuni suverane dacă vine cineva de la Bruxelles și ne impune reguli, fără ca noi să avem vreun control? Bineînțeles că am luat poziție și am participat și eu la această dezbatere. Am avut un scurt cuvânt, pentru că timpul este limitat – un minut, maxim un minut și jumătate. Dar în acel timp am reușit să exprim esențialul și am spus: „Domnilor, atât timp cât pretindem că apărăm statul de drept și respectăm principiile lui, de ce nu le respectăm și atunci când nu ne convin?”
Video:
Există o lege în Ungaria care prevede o interdicție. Cum poate Parlamentul European, care se consideră garantul democrației, al libertăților și al statului de drept, să încurajeze încălcarea acelei legi? Mai mult decât atât, această încălcare este susținută prin parlamentari din diverse grupuri politice. Bineînțeles, nu au avut replică la această observație, pentru că este un unghi de atac imposibil de combătut. Legea trebuie să fie lege pentru toți.
Cu toate acestea, sunt convins că vor continua să forțeze modificarea legislației – în Ungaria și în alte state – amenințând cu blocarea fondurilor, cu sancțiuni și alte represalii”, a mai spus Claudiu Târziu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.2° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)