REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
15.8° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Parlamentul Greciei a aprobat o lege care îi protejează pe debitori de executarea silită

Parlamentul Greciei a aprobat o lege care îi protejează pe debitori de executarea silită

Replica API 30 martie 2019 | 00:00 306

Parlamentul de la Atena a aprobat vineri un proiect de lege care extinde protecţia oferită debitorilor împotriva procedurilor de executare silită a reşedinţelor primare, după negocieri intense cu creditorii internaţionali ai Greciei, transmite Reuters.

Noul cadru legislativ, care face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri destinate accelerării procesului de curăţare a bilanţului băncilor, a fost aprobat de majoritatea celor 300 de parlamentari greci. Noul cadru înlocuieşte o schemă mai veche care îi protejează pe debitori de procedurile de executare silită a caselor, schemă pe care creditorii internaţionali o considerau mai generoasă.

Modificările adoptate prevăd criterii mai stricte de eligibilitate pentru protecţie în cazul creditelor garantate cu reşedinţa primară a debitorului şi proceduri mai stricte de evaluare a valorii comerciale a proprietăţii. În schimb, pragul pentru creditele care sunt eligibile pentru protecţie conform noii scheme a fost coborât la 100.000 de euro de la 130.000 de euro.

Autorităţile de la Atena speră că odată cu aprobarea acestei legi, Grecia va beneficia de o nouă rundă de măsuri de asistenţă, în valoare de aproape un miliard euro, printre care se numără şi profiturile generate de băncile centrale din zona euro de pe urma portofoliilor lor de obligaţiuni guvernamentale greceşti.

Creditele neperformante reprezintă 45% din portofoliul total al băncilor greceşti. Autorităţile de la Atena au promis că vor lua măsuri pentru a reduce nivelul creditelor neperformante cu o treime până la finele lui 2019.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212